Şfaiţer după 11 metri cu Ceahlăul : „Ăsta-i nebun!” – VIDEO cu penalty

 

Preşedintele FC Botoşani a dorit neapărat să vadă înregistrarea video a fazei la care arbitrul Sebastian Colţescu a acordat penalty pentru Ceahlăul Piatra Neamţ. După partidă el a urmărit momentul la televizorul din sala de conferinţe şi a recunoscut că lovitura de la 11 metri a fost acordată just.

„Ăsta-i nebun”, a fost reacţia lui Cornel Şfaiţer când a văzut henţul pe care Acsinte l-a făcut în marginea careului mic. Oficialul roş-alb-albaştrilor a recunoscut astfel că, deşi este al treilea din ultimele patru meciuri din campionat în care nemţenii primesc penalty cu FC Botoşani la 0 – 0, de această dată a fost acordat corect. „Cinstit nu mă aşteptam la o înfrângere, aveam încredere în echipă şi ştiam că am făcut cu Ceahlăul meciuri bune şi mă aşteptam să nu pierdem. Puteam să pariez că nu pierdem. De obicei aşa se întâmplă, echipele mai experimentate, care sunt în faţă tot timpul sunt cu noroc, aşa se întâmplă…”, a spus Cornel Şfaiţer. Acesta a mai menţionat că disputele cu echipele grele ale seriei au trecut şi FC Botoşani poate să-şi îndeplinească obiectivul, adică ocuparea locurilor 3-6 la finalul sezonului.