Şfaiţer: Ceea ce îmi doresc eu personal este ca echipa să joace fotbal

 

Un vot de încredere i-a fost acordat noului antrenor principal de la FC Botoşani şi de preşedintele clubului local, Cornel Şfaiţer care a afirmat în cadrul conferinţei de presă de marţi cu numele tehnicianului are o încărcătură specială prin prisma promovării în eşalonul secund în anul 2004, când banca tehnică era ocupată de Costel Orac.
Cornel Şfaiţer a afirmat că are încredere că noul antrenor va reuşi să îi motiveze pe jucătorii de la FC Botoşani în vederea obţinerii de rezultate favorabile care să îi propulseze pe un loc fruntaş în clasamentul ligii secunde de fotbal. „Vedem cu toţii clasarea în clasament după 11 etape, liderul are 23 de puncte şi asta zic eu că spune mult, pentru că se vede că echipele valoric sunt apropiate şi am mai declarat asta, prin trei victorii consecutive o să fim în zona fruntaşă a clasamentului. Nu ne va fi uşor, sunt conştient de acest lucru, în primul rând ceea ce îmi doresc eu personal este să joace echipa fotbal şi să câştigăm, să acumulăm puncte pentru că spectacol am mai făcut şi în primele etape când din păcate am cedat puncte preţioase pentru noi în economia clasamentului”, a afirmat Cornel Şfaiţer. Oficialul de la FC Botoşani a mai spus că înţelegerea contractuală poate fi prelungită şi după acest sezon fotbalistic în condiţiile în care rezultatele l-ar recomanda pe Costel Orac, dând exemplu în acest sens cluburi unde tehnicienii au rămas pa banca tehnică mai mulţi ani, sprijiniţi de locurile fruntaşe din clasament sau numărul de puncte.
De asemenea, Cornel Şfaiţer a mai precizat că despărţirea de Marius Popescu s-a produs şi din punctul de vedere al contractului. „Nu e nici o problemă, eu personal, Botoşaniul ne-am înţeles din punct de vedere contractual cu oricare dintre antrenorii care au plecat şi nici cu Marius Popescu nu vor fi probleme. Sincer, personal am avut o discuţie de principiu înainte de a prelua echipa şi contează foarte mult cuvântul, la noi la Botoşani nu am avut litigii nici cu antrenori nici cu jucători, ne-am înţeles amiabil şi asta este cel mai important, cum aşa îmi doresc cu oricare antrenor care va fi la Botoşani”, a mai spus Cornel Şfaiţer. (G.E.)