Sexul slab s-a împuținat la Ziua Veteranilor – GALERIE FOTO cu doamnele și ținutele lor

A predominat prezența masculină la evenimentul ce a început ziua de joi, 28 aprilie 2016 și când s-a adus un omagiu veteranilor de război. Doamnele din politică și instituții publice au fost practic ”înghițite” de marea de costume închise la culoare și cravate elegante.

 

Totuși puținele doamne care au venit la această manifestare au avut grijă la ținutele pe care le-au scos din garderobă la prima oră. Tocurile au fost, numitorul comun al vestimentației reprezentantelor sexului frumos al Botoșanilor. Evident că majoritatea dintre doamne au optat pentru fuste, mai scurte sau mai lungi, toate elegante și asortate cu sacouri în cele mai multe dintre cazuri.

Marea absență atât de admirată la astfel de evenimente a fost Minodora Vasiliu, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) care poate fi considerată a fi una dintre cele mai elegante persoane publice de la Botoșani.

Au fost apreciate (sau nu) subprefectul Daniela Beclea, senatorul Doina Federovici și deputatul Tamara Ciofu, Mihaela Huncă, inspectorul școlar general sau Andreea Buiuc, lidera tinerilor din PSD. Și… cam atât. (G.E.)