Serviciul de Ambulanţă a scos la concurs şase posturi – AFLĂ pentru ce

 

Pentru a mai acoperi din deficitul de personal cu care se confruntă, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) va organiza două concursuri pentru ocuparea unui număr de şase posturi vacante din cadrul unităţii. Examenele sunt programate pentru a doua parte a lunii în curs.
Primul concurs va avea loc în data de 18 octombrie, funcţiile vizate sunt 3 posturi de asistent medical generalist pe perioadă nedeterminată aferente substaţiei de la Săveni şi un post de asistent medical generalist pe perioadă nedeterminată pentru staţia centrală de la Botoşani.

Patru zile mai târziu, adică pe data de 22 octombrie serviciul mai organizează un examen pentru ocuparea unor posturi de şoferi pentru autosanitară atât pentru substaţia Truşeşti cât şi pentru cea de la Botoşani. Dosarele urmează a fi depuse până la data de 12 octombrie 2012 la sediul SJA în cazul concursului pentru posturile de asistenţi medicali în timp ce, pentru şoferi data limită de depunere a fost stabilită pentru 17 octombrie 2012.
CITEŞTE:
 Dispecerat unic integrat, proiect pilot la Botoşani