Serviciul de Ambulanţă a intrat în reabilitare

 

Au început lucrările de reabilitare la clădirea în care funcţionează Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA). În acest sens, conducerea SJA a cerut Ministerului Sănătăţii suma de 450.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii şi modernizare.
Imobilul nu a mai fost reabilitat de aproape trei decenii şi drept consecinţă acesta necesită reparaţii capitale. În cadrul lucrărilor recent demarate se va proceda la modernizarea instalaţiei sanitare şi termice, izolarea termică a clădirii, racorduri, precum şi schimbarea uşilor şi a ferestrelor. Ultima intervenţie asupra instituţiei sanitare, a fost în 1997 când s-a înlocuit acoperişul şi s-au făcut mici reparaţii curente precum înlocuirea unui geam.
Elsa ŞEICA