Senatorul Popescu şi plecarea la PMP: PNL-ul este plin de oameni şi personalităţi

A doua zi după ce şi-a oficializat intrarea în Partidul Mişcarea Populară senatorul Corneliu Popescu a oferit pentru Botoşăneanul câteva explicaţii vis-a-vis de plecarea pentru a doua oară din PNL.

 

Iar una dintre acestea este tocmai asta: „PNL-ul este plin de oameni şi personalităţi”, iar parlamentarul îşi doreşte să lupte în continuare împotriva Stângii şi, dacă din rândurile liberalilor nu prea o mai poate face, atunci a optat să treacă la PMP. El crede că toate formaţiunile de Dreapta din România trebuie să acţioneze la comun pentru a putea conduce ţara.


„Dacă nu vor fi uniţi nu vor putea guverna, iar convingerea mea de 24 de ani este că Stânga nu poate aduce nimic bun pentru România şi mai ales pentru Moldova şi Oltenia”,


Corneliu Popescu, senator PMP.


Acesta a adăugat că nu l-a criticat niciodată pe Traian Băsescu, actualul preşedinte al PMP şi că bătălia la parlamentare, pentru Senat, se va da în trei: Doina Federovici, Costel Şoptică şi Corneliu Popescu.
După aproape patru ani de Parlament, acesta crede că România nu duce lipsă de legi, dimpotrivă.  


„România este o ţară supra reglementată, iar la noi tot se fac statistici cu câte iniţiative legislative are fiecare parlamentar”,


Corneliu Popescu, senator PMP.


PMP Botoşani are programată astăzi la amiază o primă conferinţă de presă după intrarea în partid a senatorului ales în urmă cu patru ani pe lista PP-DD şi trecut apoi la PNL.