Senatorul Dorinel Cosma: Importăm aproape tot ce țara noastră ar putea cu politici și proiecte coerente să ofere

Senatorul de Botoșani a susținut o declarație politică în ședința Senatului Şedinţa Senatului din data de 21 iunie 2022.

 

Senatorul AUR Dorinel Cosma a plecat, în declarația a politică din plenul Senatului, de la declarația ministrului agriculturii, Adrian-Ionuț Chesnoiu, cel care în mai multe declarații publice spune că „România este departe de o criză alimentară”.

 

”Adică, ne spune domnul ministrul, avem o producție record de grâu, care acoperă cererea internă, ba chiar și exportăm, România redevine grânarul Europei, țara noastră dominând topul vânzărilor de cereale în acest an comercial cu o producție de 10.290.023 de tone. Aceste cifre ne încântă, domnule ministru, dar potențialul României este mult mai mare, dacă ați încerca să oferiți mai mult suport pentru dezvoltarea sistemelor de irigații”,

Senator AUR Dorinel Cosma

 

Astfel, continuă Dorinel Cosma, nu ar trebui să ne lăudăm cu faptul că exportăm grâu, ci valoarea exportului este adusă de prelucrarea materiei prime.

 

”Importăm produse alimentare de peste 50%. Nu de 20% sau 30%, ci peste 50%! România are un deficit comercial la produse alimentare foarte mare în comparație cu statele din jurul nostru. Importăm aproape tot ce țara noastră ar putea cu politici și proiecte coerente să ofere. Putem vedea în piețe și în marile supermarketuri, câte produse alimentare de proveniență românească mai sunt și câte de import avem. Fructele, legumele, carnea, lactatele, produsele de panificație ocupă primele locuri în importurile de alimente”,

 Senator AUR Dorinel Cosma

 

Situația românilor devine mai dificilă la o zi la alta, spune senatorul de Botoșani. Pe de o parte, guvernanții trăiesc în bunăstare, în timp ce românii sunt nevoiți să facă economii drastice la alimente pentru a-și putea achita utilitățile.

 

”Guvernanții noștri trăiesc parcă într-o altă lume, o lume a bunăstării oferite de salariile mari pe care le încasează. Dragi guvernanți, produsele alimentare s-au scumpit în ultimele luni, pe fondul crizei energetice, al creșterilor de preț la carburanți  si al situației geopolitice de la granița de Est. Românii pun în coșul de alimente tot mai puține produse și fac economii la utilități pentru a-și permite să mănânce.

În final poate veți reflecta la unele intervenții în acest sens, nu pentru a reglementat piața, ci pentru a susține agricultorii și fermierii români ce vor putea să asigure nevoile pieței interne. Astfel, importurile vor scădea, iar prețurile la alimentele și produsele de consum se vor reduce”,

Senator Dorinel Cosma