Liderul independenţilor din Senat, Liviu Câmpanu doreşte revocarea din funcţie de preşedinte a Senatului a lui Mircea Geoană. El şi-a exprimat opinia personală în privinţa viitorului lui Mircea Geoană în funcţia pe care încă o deţine, în direct de la Palatul Parlamentului la postul de televiziune Antena 3. Câmpanu îi aduce o serie de acuze fostului lider social democrat printre care şi faptul că ar fi încălcat regulamentul de mai multe ori.
„Potrivit articolului 87 orice grup parlamentar poate cere modificarea ordinii de zi. Dl. Geoană nu făcea altceva decît să supună la vot modificarea ordinii de zi sau dacă era opoziţie trebuia să dea voie cîte unui reprezentant din fiecare grup parlamentar să ia cuvîntul o singură dată. Ce a făcut dl Geoană?A lăsat cîte 6-7 parlamentari de la fiecare grup parlamentar, tocmai pentru a băga în Senat ce dorea d-lui”, a declarat senatorul Liviu Cîmpanu, în toiul unor discuţii aprinse din cadrul unei emisiuni a postului central de televiziune. Biroul Permanent s-a întrunit în aceste momente la sediul Palatului Parlamentului pentru a decide soarta lui Mircea Geoană. Se pare însă că revocarea din funcţie a acestuia a fost scoasă de pe ordinea de zi.