40 de angajaţi de la Rodipet nu şi-au luat salariile de 9 luni

 


Un grup de aproximativ 20 de angajaţi ai Rodipet Botoşani s-au întîlnit în decursul zilei de astăzi cu prefectul Cristian Roman căruia i-au cerut ajutor vis a vis de situaţia disperată cu care se confruntă de o bună perioadă de timp. Oamenii susţin că nu şi-au mai primit salariile din luna iunie a anului precedent, iar în lunile în care îşi primeau leafa, aceasta era acordată şi în cîte cinci rate, în condiţiile în care salariile lor nu depăşesc minimul pe economie. Potrivit delegaţiei, Rodipet, actuala Network Press Concept a fost privatizată în anul 2004 pe perioada lui Adrian Năstase care a fost cel care a semnat contractul de privatizare şi a fost astfel preluată de arabul Hasan Awdi. Privatizare care s-a finalizat din nefericire cu insolvenţa firmei, drepturi salariale neachitate către angajaţi şi chiar contracte de muncă neactualizate, sau lipsă cărţi de muncă.
Din 2004 cînd ne-au preluat familia de arabi, încă de la început această privatizare a fost dubioasă. În 2007 ne-a obligat să semnăm să dăm garanţie, pentru marfa pe care o aveam, care nu a vrut să semneze nu a primit salariul. Problema este că ei nu au plătit nimic către stat pentru angajaţi, din 2006 noi nu mai figurăm cu carte de muncă la ITM. AVAS-ul nu a făcut nimic pentru noi. Funcţionăm cu marfă foarte puţină numai să nu închidem chioşcurile. Noi nu ne-am luat salariile din iunie 2009”, s-a plîns un angajat Rodipet prefectului. Mai mult, omul i-a mai povestit prefectului judeţului că, toate judeţele din Moldova, mai puţin Botoşaniul, au fost preluate de un afacerist din Braşov care a reîmprospătat afacerea, iar angajaţii îşi desfăşoară activitatea în mod normal. „Suntem singurii din zona Moldovei care nu avem obiect de activitate, restul judeţelor au fost preluate de domnul Paul Gonţea şi au activitate de două luni de zile, problema este că vrem şi noi să muncim, eu am noroc de o bunică de la ţară care îmi mai dă din pensia ei cîţiva bani, soţul meu este pensionar şi înainte de sărbători a fost operat pe cord deschis, nu mă întrebaţi cum mă descurc cu banii şi cum îi împart”, a declarat şi Marcela Chirilă, una dintre angajatele Rodipet. A fost prezent în cadrul întîlnirii dintre prefect şi angajaţii Rodipet şi directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă. „Nu ştiu dacă noi putem rezolva problema cu cărţile de muncă ci mai degrabă Bucureştiul pentru că acolo sunt ei înregistraţi, nu există nici un act contabil la Botoşani, nici o prezentă, absolut nimic la punctul de lucru al Rodipetului din Botoşani, eu voi face o sesizare la Inspecţia Muncii la de la Bucureşti pentru a se vedea care este situaţia”, a declarat Stelian Metler, director coordonator ITM. Cristian Roman a promis că va face tot ce îi va sta în puteri pentru a-i ajuta pe oameni. „În primul rînd o voi invita la o discuţie pe doamna Răileanu, administratorul filialei din Botoşani a Rodipet, pentru a-mi oferi o serie de date în mod oficial şi este obligatorie această întîlnire. Apoi vom încerca să luăm legătura cu firma din Braşov care a preluat celelalte judeţe din Moldova. Împreună cu angajaţii Rodipet trebuie să concepem o sesizare către ITM Bucureşti şi vom sesiza şi ANAF pentru sesizarea tuturor elementelor şi voi face o interpelare colegilor de la AVAS”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.