Senatorii colindaţi de coşulenii Doinei Federovici - FOTOGALERIE

 

În pragul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului un numeros grup de colindători din comuna Coşula a încântat membrii Senatului României. Gazda tinerilor a fost senatorul PSD Doina Federovici, aleasă pe Colegiul Dorohoi - Flamanzi, din care face parte şi amintita localitate.
colindatori din cosula la senat
Senatorii, dar şi consilierii de la cabinetele acestora au avut parte de un spectacol care a adus în mijlocul celor prezenţi spiritul sărbătorilor de iarnă.
“Mă bucur că aceşti frumoşi şi talentaţi tineri au transmis un mesaj de continuitate şi conservare a tradiţiilor. Îmbrăcaţi în port popular şi în costume specifice sărbătorilor de iarnă, au demonstrat încă o dată că în Botoşani tradiţiile şi obiceiurile sunt autentice”,
a declarat senatorul Doina Federovici.
În anii precedenţi colindători din Vorona obşinuiau să meargă la Parlament în preajma sărbătorilor de iarnă.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Doina Federovici şi Viorica Afrăsânei au devenit cetăţeni de onoare FOTOGALERIE
[[banner]]