Senatoarea aduce vestea: pensiile scapă de impozitare - Să nu-i mai vedem pe cei de la PNL…

Senatul României a votat, miercuri, propunerea legislativă co-inițiată de senatorul PSD de Botoșani, Doina Federovic,i pentru scutirea tuturor pensiilor de impozit, se arată într-un comunicat de presă primit pe adresa redcaţiei.
 

 

Președintele PSD Botoșani consideră că în acest fel se face o reparație morală și financiară pentru pensionarii care erau supuși unei duble impozitări.


„În mod real, pensia nu este un venit, un câștig, cum greșit s-a considerat anterior. Pensia nu este altceva decât o sumă de bani care a fost reținută în timpul activității profesionale și care este returnată mai târziu după pensionare. Deci eram în fața unei duble impozitări: o persoană era impozitată pe salariul obținut în timpul perioadei active, iar apoi mai era încă o dată impozitată când primea pensia. Era un tratament incorect al statului față de cetățenii săi”,


Doina Federovici, senator PSD.


În prezent, doar pensiile mai mici de 1.050 lei sunt scutite de impozitul de 16%. Dacă însă proiectul de lege votat de Senat va fi adoptat și de Camera Deputaților, toate pensiile vor fi scutite de acest impozit. Mai mult, conform proiectului co-inițiat de Doina Federovici, nu se va mai reține din pensii contribuția pentru asigurările sociale de sănătate (CASS), aceste sume urmând a fi suportate de la bugetul de stat.
La nivelul județului Botoșani sunt 15.800 pensionari cu pensii mai mari de 1.050 lei și care vor beneficia de scutirea de impozit prevăzută în proiectul de lege.


„Proiectul de lege a fost votat de Senat cu 66 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă și 5 abțineri. Toate voturile favorabile au venit de la senatorii PSD și ALDE. Fac această precizare ca oamenii să știe care este adevărul, astfel încât să nu-i mai vedem pe cei de la PNL că vin în campania electorală și deplâng  soarta pensionarilor pentru a le obține votul”,


Doina Federovici, senator PSD.

Camera Deputaților are rol decizional în acest caz.

 

CITEŞTE ŞI:

Legea care bucură toți pensionarii: Parlamentul îi scutește de impozite