Şeful CJ şi-un doctor inginer la groapa din Petru Rareş, circulaţia nu se reia prea curînd

 

Remedierea surpării carosabilului de pe strada Petru Rareș necesită o serie de lucrări premergătoare care vor prelungi cu câteva săptămâni întreruperea traficului rutier din zonă. Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat prin procesul verbal de inspecție efectuarea unei expertize și respectarea unui proiect tehnic realizat in prealabil de specialiști în domeniu, cerințe prevăzute, în astfel de situații, de legea 10/1995 privind calitatea in construcții.

groapa carosabil
Doctor inginer de la Iaşi adus la groapă
Pentru efectuarea acestor documentații, colectorul de canalizare avariat a fost inspectat zilele trecute de Viorel Tobolcea, conferențiar doctor inginer în cadrul Facultății de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” Iaşi. Rezultatul expertizei și proiectul tehnic sunt așteptate săptămâna viitoare, reprezentanții SC Nova Apaserv SA rămânând între timp să se ocupe de lucrările necesare evitării blocării colectorului avariat. Aceasta pentru că surparea terenului și curgerea continuă a apei uzate în afara canalului colector ar putea pune în pericol siguranța construcțiilor din imediata vecinătate. Totodată, adâncimea de peste 8 metri a gropii create reprezintă un real pericol pentru viața lucrătorilor din echipele de intervenție.

„Apelăm totodată la înțelegerea celor ce tranziteaza zona”

Președintele Consiliului Județean s-a deplasat la faţa locului și a solicitat conducerii SC Nova Apaserv SA să respecte toate cerințele tehnice, chiar dacă se va înregistra o întârziere de câteva săptămâni, iar valoarea lucrărilor va crește. ”Nu vrem să se repete o astfel de problemă peste câteva luni”, a declarat Mihai Ţâbuleac.”Prin urmare, a trebuit să degajăm canalul colector din aval și să asigurăm astfel evacuarea apei, dar și să consolidăm malurile gropii, etapă ce va fi finalizată în această săptămână. Altfel riscam să repetăm tragediile petrecute în alte județe în cadrul unor lucrări de natură și complexitate similare. Apelăm totodată la înțelegerea celor ce tranzitează zona și îi asigurăm că se procedează cu maximă responsabilitate, pentru efectuarea lucrărilor conform soluțiilor tehnice prevăzute de legislația specifică în vigoare.”, a explicat Cătălin Fetcu, directorul tehnic al SC Nova Apaserv SA.
Soluţii tehnice complicate

Odată cu primirea proiectului tehnic constructorul la care a apelat operatorul de apă va demara lucrările de refacere a canalului colector. Practic, vor trebui reconectate două segmente care au atât niveluri cât și direcții diferite prin realizarea unui cămin de rupere de pantă și schimbare de direcție. Legătura între acestea va trebui făcută după o prealabilă deviere a apei uzate, întrucât aceasta nu poate fi oprită, așa cum permite procedura de intervenție pe conductele de apă potabilă.