Şeful CJ la Balul Oamenilor de Afaceri : Chiar sunteţi buni

 

Preşedintele Consiliului Judeţean a avut o intervenţie mai scurtă decât prefectul. Spre deosebire de acesta, Mihai Ţâbuleac s-a referit în cadrul Balului Oamenilor de Afaceri la măsurile anticriză adoptate în ultimii doi ani.

Şeful CJ a lăsat să se înţeleagă faptul că ar trebui sprijinit mai mult mediul de afaceri. „Am convingerea că sectorul pe care îl reprezentaţi nu a fost niciodată până acum tratat în mod just, a fost un sector mereu neglijat. Iată şi acum când traversăm o perioadă de criză, se discută despre măsuri exclusiv în zona bugetară, se tratează efectul, nu se tratează cauza, pentru că, dacă s-ar trata cauza, acesta ar trebui căutată exact în domeniul pe care îl reprezentaţi dvs.”, a afirmat Mihai Ţâbuleac. El a ţinut să arate că prezenţa sa la decernarea premiilor de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură  înseamnă o dovadă a unei dorinţe de colaborare şi o declaraţie de sprijin.
„Vă mulţumesc”
„Vreau să folosesc prilej pentru a vă mulţumi. Vă mulţumesc pentru faptul că prin iniţiativa şi strădania dvs. s-au transferat fonduri însemnate către judeţ şi celelalte unităţi administrativ-teritoriale, vă mulţumesc pentru faptul că s-au transferat fonduri la asigurări de sănătate pentru a putea sprijini activitatea spitalelor”, a menţionat Mihai Ţâbuleac. Acesta s-a simţit onorat de participarea la eveniment şi a dat asigurări că, în limita prerogativelor pe care le are, va sprijini mediul de afaceri. „Dacă aţi reuşit să vă clasaţi pe locuri fruntaşe într-un an ca 2010 înseamnă că, chiar sunteţi buni”, a încheiat preşedintele CJ. (S.B.)

CITEŞTE CINE SUNT CELE MAI TARI FIRME DIN BOTOŞANI:
 Aproape 3 milioane euro profit pentru cel mai tare patron din judeţ – TOPUL
 Doi patroni au învârtit fiecare peste 1.000 de miliarde lei vechi într-un an – TOPUL