Şefimea PDL şi-a plătit funcţiile la miting

 

Pe 1 noiemerie 2009, în plină campanie electorală, la Iaşi a avut loc un mare miting de susţinere a lui Traian Băsescu la preşedinţia României. Mii şi mii de oameni din judeţele Moldovei s-au adunat în zona hotelurilor Traian şi Astoria. Printre ei s-au aflat şi cîte mii de botoşăneni. Marea lor parte s-au ales cu salarii scăzute, ajutoare social tăiate şi alte reduceri de acest gen. O categorie de participanţi, formată din oameni importanţi ai judeţului, au avut însă de cîştigat, unii dintre aceştia chiar în acele luni de toamnă.

miting

Constantin Conţac – contracte de milioane de euro

Una din marile surprize consemnate la mitingul din umăr cu un an a constituit-o participarea fostului lider judeţean al PSD. Constantin Conţac nu doar că a luat parte la acţiune, ci chiar a stat pe scenă, alături de miniştrii, preşedinţii de consilii judeţene şi parlamentarii PDL. ContacDuminică a avut loc marea adunare publică, iar marţi SC Transporturi Auto SA, firma pe care acesta o controlează, a semnat cu Consiliul Judeţean contractul de 11,5 milioane de lei privind reabilitare celebrei şosele de la Vorona distrusă de camioane. Parafarea acestui contract fusese precedată de un altul, încheiat spre finalul lunii septembrie, tot cu CJ, în valoare de 8,6 milioane de lei, pentru asfaltarea drumului Mihălăşeni – DN 24 C. În ambele cazuri lucrările fuseseră iniţial cîştigate de Tehnic Asist, însă în urma depunerii unor contestaţii şi chiar a unui proces, investiţiile au trebuit efectuate de societatea controlată de ex-preşedintele CJ Botoşani.
Potrivit rapoartelor financiare depuse de PDL, firma SC Con 2000 SRL, controlată tot de Conţac, a dat anul trecut formaţiunii cei mai mulţi bani într-o singură tranşă : 30.000 de lei pe data de 6 octombrie, cu aproximativ trei săptămîni înaintea declanşării campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Societatea are ca principal obiect de activitate extracţia pietrişului şi nisipului, a argilei şi caolinului, fiind deci vorba de exploatarea unei balastiere. Conţac susţinea anul precedent că sponsorizarea nu este o contrapartidă a lucrărilor primite şi proba asta cu discuţia care a avut-o la Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu. „Cînd am fost la Bucureşti m-a întrebat dacă mă descurc logistic şi dacă am posibilitate sau dacă trebuie să mă ajute cu ceva. I-am zis să nu mă ajute cu nimic că mă descurc singur. Va să zică, nu să îi dau, să îmi deie”, declara în decembrie Constantin Conţac.
Sorin Şologon – director AJOFM
Sorin Şologon a luat parte ca director fără concurs la miting, însă în mai puţin de o săptămînă a devenit director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Buzila si SologonPe 5 noiembrie el a susţinut un concurs organizat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe care, bineînţeles că l-a promovat. „Aştept ordinul de numire în funcţie de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Chiar acum cîteva minute m-a sunat directorul agenţiei şi sper să-mi trimită în cursul zilei de astăzi numirea. Concursul nu a fost fără emoţii, nu am avut contracandidaţi, dar în aceeaşi zi a fost concursul pentru mai multe agenţii”, spunea Şologon la acea dată. Anterior el era oarecum ofuscat de faptul că predecesorul său Teodor Dimitriu îşi dăduse demisia şi îi blocase pentru o perioadă accederea pe post. “El este singurul director din ţară care şi-a depus demisia şi a solicitat perioada de preaviz de 15 zile, dacă nu ar fi fost acest preaviz eu astăzi m-aş fi prezentat la concursul pentru ocuparea funcţiei de director la Ministerul Muncii”, spunea şeful AJOFM toamna trecută.

Danuţ Huţu – director la două capete

În categoria directorilor care şi-au căpătat postul la doar cîteva zile după participarea la miting se află şi şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional. Danut HutuLa o săptămînă după marea adunare de la Iaşi Dănuţ Huţu a redevenit director al instituţiei. Asta după un traseu sinuos început din vremea guvernării liberale. Astfel, în august 2008, el a participat la un concurs organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Atunci, pe vremea guvernării liberale, a ocupat funcţia de director executiv al DJCCPCN Botoşani. După preluarea puterii de către coaliţia PDL-PSD postul a revenit celei de a doua formaţiuni, numită fiind Cornelia Ciobanu. În consecinţă, pe 24 mai 2009 Huţu a fost eliberat din funcţia de conducere a DJCCPCN. După ceva mai mult de jumătate de an a revenit pe post. Culmea este că în toată această perioadă el a exercitat şi funcţia de director al Şcolii Vîrfu Câmpului, pe care a pierdut-o abia pe 1 septembrie 2010.  „Conform legii, funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. În această situaţie, nu am ocupat cele două funcţii de conducere simultan în mod ilegal. Mi-am făcut treaba atît la şcoală, cît şi la Direcţie. Funcţia de director nu e exercitată numai de la 8.00 la 16.00 şi nu numai de luni pînă vineri”, declara Dănuţ Huţu în toamna acestui an. 2.700 de lei susţinea el că a cîştigat, cumulat, din cele doua funcţii de director.
Rodica Huţuleac, director CAS

Toamna trecută situaţia conducerii Casei de Asigurări de Sănătate era incertă. Hutuleac si PasatSpre finele anului Irinel Popescu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, o revocase din funcţie pe Rodica Huţuleac odată cu o mulţime de alţi directori din ţară, la Botoşani interimatul fiind asigurat de directorul economic Carmen Nicolau. După redobîndirea unui nou mandat de preşedinte de către Traian Băsescu, Rodica Huţuleac a fost numită iarăşi director. Mai întîi interimar, apoi a susţinut un concurs pe care bineînţeles că l-a promovat în luna mai a acestui an.
Silvia Pasat, director adjunct ITM
Unii au devenit directori la cîteva zile după miting, alţii şi-au cîştigat posturile cu doar cîteva zile înainte de acesta. Pe 23 octombrie 2009 Silvia Pasat a participat la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă şi a reuşit să ia notă de admitere. Concursul a avut loc la Ministerul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale şi a avut menirea de înlocui practic şefii de la PSD. Silvia Pasat mai fusese la conducerea ITM pentru un mandat de patru ani de zile, fiind înlocuită după formarea alianţei PSD-PDL, la începutul anului 2009.
Ioan Buzilă – director adjunct CJP
Dacă unii s-au văzut directori chiar în perioada mitingului, alţii au trebuit să fie ceva mai răbdători. Din această categorie face parte şi Ioan Buzilă de la Casa Judeţeană de Pensii. El a primit decizia de numire în funcţia de director executiv adjunct pe probleme economice abia în data de 20 august 2010. „Decizia a fost emisă în data de 20 august 2010 pentru ocuparea pe perioadă de maxim 6 luni de zile a funcţiei de director executiv adjunct, pînă la organizarea concursului de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Probabil că mă voi prezenta la concurs avînd în vedere că lucrez în această instituţie din 1990, adică de aproximativ 20 de ani de zile”, declara atunci Ioan Buzilă. El recunoştea că mai cochetează şi cu politica, în speţă Partidul Democrat Liberal de circa doi ani de zile, fiind unica formaţiune politică căreia i s-a alăturat.
Radu Humelnicu – director DJTS

Răsplătit după o perioadă mai lungă de aşteptare a fost şi Radu Humelnicu. Acesta era deja la ora mitingului director al Direcţiei Judeţene de Tineret, numai că în vara acestui an Guvernul a hotărît comasarea acesteia cu Direcţia Judeţeană de Sport. HumelnicuS-a format o singură instituţie al cărei director a fost numit… Radu Humelnicu. Cu toate că iniţial existau informaţii precum că s-ar putea crea două posturi de conducere, care să fie ocupate de directorii instituţiilor comasate, într-un final, forurile centrale au decis înfiinţarea unei singure funcţii de conducere în noua organigramă. „Începînd cu data de 20 septembrie 2010, am primit ordin de numire interimară pentru conducerea structurii noi create în urma fuziunii, deci Direcţia de Sport şi Tineret Botoşani, pînă la organizarea şi derularea concursului pentru funcţia de director. Din păcate a rămas o singură funcţie de conducere, sunt 11 posturi pe statutul de funcţii la Botoşani, inclusiv cea de conducere”, afirma la numire Radu Humelnicu, director interimar DJST. În aceste condiţii, Dorel Budăi, fostul director al Direcţiei Judeţene de Sport şi care era în cărţi pentru funcţia de director adjunct, ocupă un post de inspector în cadrul structurii nou înfiinţate şi totodată coordonator al activităţilor sportive.

Unii şi-au păstrat posturile

Dacă o parte a directorilor şi-au luat posturile în primire în perioada mitingului, alţii au reuşit să şi le menţină. Liviu Rădăşanu a rămas director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Ştefan Mihai director al Oficiului Judeţean de Poştă, Eugen Ţurcanu direcor al Serviciului Public de Administraze a Bazelor Sportive şi Zonelor de Agrement, Florinel Gornea director al SC Locativa SA, Sorin Grindei director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

Radasanu
Eugen Turcanu
Grindei
Mihai
Daniel Humelnicu - preşedinte PDL Botoşani

Politic vorbind, cel mai mare cîștig l-a avut senatorul Daniel Humelnicu. În toamna acestui an, la aproape un an de la vestitul miting, el a devenit președinte interimar al PDL Botoșani. Primarul municipiului Botoşani, preşedintele Consiliului Judeţean, parlamentari, primari şi consilieri judeţeni s-au întîlnit cu şefi din conducerea centrală, printre care Adriean Videanu, prim-vicepreşedinte PDL, Gheorghe Falcă, secretar executiv şi George Scripacaru, vicepreşedinte şi de comun acord s-a hotărît numirea senatorului, cu titlu de interimar, în funcţia de şef al filialei. În cadrul aceleiaşi întruniri s-a decis şi formarea unui Comitet de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor din care fac parte parlamentarii, preşedintele Consiliului Judeţean, primarii şi reprezentanţi ai organizaţiilor de femei şi tineret.

Probabil că democrat-liberalii care au avut de cîştigat de pe urma participării la mitingul din 1 noiembrie 2009 sînt mai mulţi. Noi ne-am limitat la cei pentru care am avut dovezi în imagini că au luat parte la acţiunea politică de la Iaşi.

Sergiu BĂLĂŞCĂU