E sâmbătă dimineaţă şi Ipoteştiul lui Eminescu, devenit între timp mai curând al familiei Gireadă (sau Vasiliu?, că pe acolo-i lacul acum parcă) a devenit brusc şi neaşteptat teribil de animat. Vreo 30 de oameni în toată firea, care nu prea au feţe de turişti, s-au strâns lângă ceea ce a fost cândva o cabană, iar acum doar un schelet ars. Înarmaţi cu saci negri şi mănuşi portocalii (vedeţi voi mai încolo de ce-au ales culoarea asta) pornesc spre lacul cu nuferi.

Amintiri din epoca de aur la lacul eminescian

N-au venit să admire nuferii eminescieni, nici să se apuce de scris poezii. Oricum majoritatea dintre ei sunt specialişti în scris… procese verbale de amenzi. Şi Botoşaniul a intrat de câţiva ani în Let’s do it România, adică Ziua de Curăţenie Generală şi cum e atâta mizerie în judeţul acesta, şefimea, fiindcă aşa-i la modă, dar mai ales pentru că numai cu o zi înainte dăduse un examen cu bileţele la Colegiu pe tema asta, şi-a dat întâlnire la Ipoteşti ca să strângă gunoi. Şef de pluton e cel mai înalt reprezentant al Guvernului pe acestea meleaguri. După ce-şi trage tacticos mănuşile portocalii pe mâini îşi opreşte oastea anti-gunoi pe cărare şi-o face pe-a ghidul.
„Când s-a împlinit o sută de ani de la moartea poetului, regimul de pe vremea respectivă a dat dispoziţie să amenajăm Lacul Eminescu. Lucram la Oficiul de Gospodărire a Apelor, cu o draglină am decolmatat tot lacul, iar insula… am făcut gard de nuiele şi în interior am pus toate excavaţiile din lac, pe insula respectivă. Iar podul, spinare de măgar, aşa se cheamă, l-am adus cu muncitorii, cu spinarea, de aici până acolo”, povesteşte Costică Macaleţi.
Aşadar, sunt amintiri din „Epoca de Aur”, mai exact din ultimul an al „strălucitoarei ere”, când actualul prefect făcea ce învăţa la facultate: lupta cu apele, fie chiar şi cu un lac… al lui Eminescu. Pare marcat de ceea ce a făcut atunci, îşi aminteşte că aleile au fost amenajate de cei de la Silvic, fostul OGA fiind responsabil cu lacul, podul şi insula. Relatează cu gesturi largi, amintind inclusiv de observatorul care are fix 12,7 metri şi pe care montase un luceafăr care era întreţinut de un grup electrogen şi de neoane. Cică-i periculos, nu că l-ar bătea vântul, ci din cauza viespiilor care roiesc pe-acolo.

Armata de salubrizatori, purtată de general de la Ştefan cel Mare la poetul nepereche

Ceata de salubrizatori de ocazie, din care nu lipsesc şefi de instituţii, de la Eugen Mateciuc de la Mediu (păi dacă nici Mediul nu vine, atunci cine?) şi Mihai Platon de la Construcţii, până la colonelul Radu Anton de la ISU ajunge într-un final şi la lacul eminescian. Cu pantofi lăcuiţi bine prin iarba umedă prefectul le opreşte însă avântul declarativ de luptă cu gunoiul pentru o nouă poveste. Stă în capul lacului şi-l leagă pe Eminescu de… Ştefan cel Mare. Aşadar…
„Pentru că la Dracşani legenda spune că de pe timpul lui Ştefan au impermiabilizat cu un ecran la bară cu lână de oaie, noi l-am impermiabilizat cu buci, cu câlţ de la Integrata, aşa se cheamă. Ştiţi nu…? N-am folosit nici un cuvânt…”, istoriseşte Costică Macaleţi. „Cânepă, cânepă”, îndrăzneşte un nene să-l scoată din încurcătură. Cânepă, buci, ce-o fi, cert este că s-a făcut un şanţ la 2,5 metri adâncime şi… „am pus câlţ din acela şi după ce particulele fine s-au îmbâcsit funcţionează ca un ecran”.
Bine, acu’ să nu vă gândiţi la vreun ecran TV, deşi prefectul tare ar da bine pe sticlă cu poveştile lui care nu se mai opresc. Păi staţi să vedeţi…
„Şi am adus nuferi de la Vorona – aveam regularizare la Vorona, poezia spune că nuferi galbeni îl încarcă şi am adus cu maşina nuferi şi i-am plantat aici. Nu ştiam care-i regula cu nuferii, ei se înmulţesc oricum, şi ca să stea – că a venit cineva de la Cultură, Băciucu, şi a spus n-aţi plantat bine nuferii - cu fire de nailon şi cu pripon le puneam pe fundul lacului ca să dea bine la mai marii judeţului de pe vremea respectivă”.Offf, dacă ar şti el Eminescu câte sacrificii s-au făcut pentru nuferii lui dragi...

Bărbaţii adevăraţi ajută o tânără să sară pârleazul

Poveştile comuniste ale primului reprezentant social-democrat al Guvernului pe aceste tărâmuri minunate stârnesc zâmbetele cetei din care nu lipsesc pompieri, poliţişti de frontieră şi funcţionari din Prefectură. Dincolo de poveşti, cu toţii realizează încet-încet un lucru:  nu prea au ce gunoi aduna, adica, vă vine sau nu să credeţi, prin zonă e cam curat. Apare şi o primă variantă pentru incredibila descoperire: „o fi fost cineva mai dimineaţă”. Aşa că, asemenea unui veritabil general care îşi face planul de luptă, şi prefectul îşi aranjează oastea de funcţionari şi nu numai, care primesc ordin să înconjoare lacul în căutarea de gunoi. Inamicul nevăzut a amenajat însă un tranşeu, iar „podul” care rebuie traversat este un cuvânt mult prea pretenţios pentru bârnele de lemn care-s puse acolo. Dacă tot eşti prim ministrul judeţului, trebuie să fii şi primul la trecut „podul” bănuiesc că îşi zice prefectul în minte, aşa că, având mare grijă să-şi păstreze echilibrul (aici nu-i caz şi de echidistanţă ca-n activitatea de zi cu zi) îşi ia inima în dinţi şi trece podeţul. O tânără îl urmează, însă îşi pierde echilibrul pe la jumătate, îi sar rapid în ajutor prefectul şi încă vreo doi bărbaţi adevăraţi şi îi întind o mână de ajutor. Colonelul Anton îi întinde un… sfat: „călcaţi pe lateral”. Apar şi încurajări – „hai băieţi, hai” – până ce vreo câţiva se satură de stat la coadă şi cum podeţul începe să pârâie intră în şanţ şi-l lasă încolo de podeţ – „aşa e cel mai bun”.

Cine-o fi furat gunoiul?

Oaste-oaste, saci-saci, mănuşi-mănuşi, dar unde o fi frate gunoiul? Ia-l de unde nu-i. Stă ziaristul cu ei şi n-are la ce să facă şi el două-trei poze. Totul pare mai degrabă o plimbărică prin pădurice. Principalul subiect de discuţie au ajuns bureţii. Păi dacă şi-ar schimba oamenii ţinta, din gunoi în ciuperci, mai degrabă şi-ar umple sacii. Prefectul dă consultaţii privind starea de „comestibilitate” a ciupercilor, ba-s bune de mâncat, ba nu-s bune. E un fin cunoscător, împreună cu Eugen Mateciuc de la Mediu descoperă inclusiv „b… porcului”. Chiar nu pot să scriu cum se cheamă ciuperca asta. Oricum, la asemenea nume oricum îi nebună, aşa că n-are rost să vă încărcaţi memoria.
[[banner]]

Când fericirea stă într-o Cola şi nişte chiloţi de damă

Aproape se termină tura prin jurul lacului, sacii tot goi sunt, aşa că prefectul et comp, obosiţi de atâtea căutări, se opresc pe insuliţa din mijlocul lacului, unde Macaleţi mai bagă o poveste. Îşi aminteşte de un momument de vreo patru-cinci tone pe care a vrut să-l aducă în primul său mandat de prefect, din curtea Memorialului Ipoteşti în mijlocul lacului. S-a amenajat şi un soclu serios de beton, însă treaba n-a fost… beton, doar cu elicopterul se putea aduce opera de artă şi cum aduce cu un ochi… „Mulţi au dat interpretarea atunci că nu s-a dorit fiindcă ochiul reprezintă simbolul electoral al ţărăniştilor şi de asta nu s-a dus, ceea nu e adevărat”.
Caută cu privirea şi… victorie, dă de primul gunoi, culmea, sunt nişte chiloţi de damă, dar ce mai contează, gunoi să fie… Eugen Mateciuc exclamă şi el bucuros: „o doză de Coca-Cola. Este plină. S-a rupt aici şi n-a putut să o mai desfacă”. Gunoi! În sfârşit! S-a găsit gunoiul! E bucuros până şi jurnalistul fiindcă are şi el la ce să facă două poze şi s-o întindă odată de-acolo. Ca un boxer obosit de atâta treabă prefectul îşi scoate mănuşile portocalii cu alb… „În judeţul ăsta gunoiul e portocaliu”, a devenit poanta dimineţii.
În tot acest timp câţiva temerari, printre care pompieri şi şoferul prefectului, au intrat la propriu pe lac, într-o barcă, să strângă gunoi fiindcă acolo chiar este… Când s-o inventa oare şi o ambarcaţiune care să strângă şi gunoaiele cu două mâini şi două picioare de printre noi?
Sergiu BĂLĂŞCĂU
VEZI ŞI:
 Mii de botoșăneni au ieșit la curățenie generală – FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Scandal naţional de la chiloţii Andreei Bălan la Ipoteşti; Ion Cristoiu : Putea să fie şi porno - VIDEO