Şefii PNL Botoşani, de la Tîrzioru la Cătălina, chemaţi la bară în procesul cu falsul

 

Procesul prin care preşedintele PNL Botoşani este acuzat de excluderea consilierilor judeţeni Cristina Bahrin şi Aurelia Aroşoaie falsificând acte interne de partid s-a reluat practic de la capăt. Deşi la Înalta Curte de Casaţie Justiţie (ÎCCJ), unde a fost instrumentat dosarul, au fost audiaţi Florin Ţurcanu, dar şi o mulţime de martori, la Judecătoria Botoşani s-a reluat procedura. Miercuri preşedintele Consiliului Judeţean a solicitat să i se ia noi declaraţii şi timp de aproximativ 30 de minute şi-a prezentat punctul de vedere faţă de cele întâmplate.

Sefi PNL Botosani la procesul cu falsul intelectual al lui Turcanu

"Eu în calitate de preşedinte doar am condus adunările"

Astfel, şeful CJ Botoşani, a arătat că în iunie 2009, în urma unei hotărâri adoptate de conducerea centrală, s-a efectuat în toate filialele o analiză a rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare. Aceasta s-a finalizat la Botoşani pe 10 iunie 2009 cu propunerea Biroului Politic Judeţean (BPJ) ca în jur de 20 de aleşi locali proveniţi din Roma, Dobârceni, Albeşti, Adăşeni, Tudora, Suliţa, Botoşani, plus cele două consiliere judeţene, să fie excluşi din cauza lipsei de implicare în campania electorală. Pe 21 iunie s-a întrunit Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani care a acceptat propunerea BPJ de a-i da afară din partid pe consilierii judeţeni şi locali în cauză. „Vreau să subliniez că eu în calitate de preşedinte doar am condus adunările Biroului Politic Judeţean şi Delegaţiei Permanente, hotărârile fiind luate de colegii mei prin vot”, a afirmat Florin Ţurcanu. Acesta a adăugat că el a avut un singur vot şi că, dacă nu se supunea la vot excluderea, nu aveau cum să intre în CJ şi CL consilierii supleanţi, lucru care s-a întâmplat. „Presa locală a scris atunci”, a mai spus Florin Ţurcanu, explicând astfel că, chiar dacă unii dintre cei vizaţi de excludere nu au fost prezenţi la şedinţele menţionate, la care convocarea s-a făcut telefonic, tot au aflat de hotărârile adoptate.

Nu prea citea ce semna

Judecătorul i-a adresat liderului PNL Botoşani mai multe întrebări referitoare la procesele verbale întocmite după şedinţă, cele asupra cărora planează de altfel suspiciunea de fals intelectual. „Secretariatul duce la îndeplinire hotărârile Delegaţiei Permanente”, a răspuns Florin Ţurcanu, care a adăugat că Sergiu Burlacu s-a ocupat de întocmirea proceselor verbale şi de comunicarea deciziilor de excludere şi că „erau două-trei fete atunci  care îl mai ajutau”. Şeful CJ Botoşani a negat implicarea în redactarea proceselor verbale, arătând că avea prea multă treabă pentru a mai face aşa ceva şi că atât în cazul acestor documente, cât şi a altora le „semnam în fugă”, „n-am citit” sau „am mers pe mâna secretarilor”. Mai mult, Florin Ţurcanu a explicat că, deputat fiind la acea oră, lucru care presupunea ca o bună parte a activităţii să o desfăşoare la Bucureşti, lăsa inclusiv acte semnate în alb.

40 liberali audiaţi ca martori la Bucureşti, urmează în jur de 15 la Botoşani

Pentru a-şi proba nevinovăţia şi faptul că BPJ şi Delegaţia Permanentă chiar au adoptat deciziile menţionate, Florin Ţurcanu a explicat că la şedinţa celui de-al doilea for au luat parte în jur de 120 persoane care s-au întâlnit la Teatrul Mihai Eminescu. Avocatul său, Mihai Neamţu de la Baroul Cluj, a cerut instanţei să se ia declaraţii de la mai mulţi participanţi la cele două întruniri, lăsând chiar la latitudinea magistraţilor să facă nominalizări. Sefi PNL Botosani la procesul cu falsul intelectual al lui Turcanu Astfel, printre alţii, s-a decis chemarea la bară în proces ca martori a primarului de Săveni Relu Tîrzioru, pe atunci secretar coordonator al PNL Botoşani, a actualului inspector şcolar general adjunct Cătălina Lupaşcu, a viceprimarului de Dorohoi Constantin Bursuc, a consilierului municipal Stelian Pleşca. Cum însă judecătorul s-a arătat interesat şi de celelalte excluderi făcute atunci s-a decis citarea unor martori şi din localităţi din care provin foşti membri PNL care în iunie 2009 au fost daţi afară din partid. „Problema noastră ca apărare în acest dosar a fost că, în momentul în care s-au administrat martorii în faza de urmărire penală, Parchetul a zis că cei care declară altfel faţă de cum era plângerea fie sunt martori mincinoşi, fie nu trebuie băgaţi în seamă şi teza noastră probatorie este să fie audiaţi oamenii care au fost acolo. Au fost o sută şi ceva de oameni acolo”, a declarat avocatul Mihai Neamţu. 40 de liberali au fost deja chemaţi ca martori la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă potrivit apărătorului lui Ţurcanu, cei care vor fi citaţi la Judecătoria Botoşani, nu au fost audiaţi la Bucureşti. 
CITEŞTE ŞI:
 Avocatul lui Ţurcanu: Nu putem vorbi despre un proces penal
VEZI ŞI:
 Roxana la Judecătorie : Hai, făceţi-mi poze din toate poziţiile – VIDEO