Şefii PD-L nu îşi asumă apropierea de Conţac

 

Tabuleac- ContacLiderii PD-L Botoşani evită să spună cine, cum şi în ce condiţii l-a adus pe fostul lider PSD Constantin Conţac în apropierea lor ca să facă în judeţ campanie pentru Traian Băsescu. „Am fost alături pentru că, eventual, am recepţionat o lucrare făcută de firma d-lui”, a declarat Mihai Ţâbuleac, prim-vicepreşedintele PD-L Botoşani. Potrivit acestuia, Conţac a venit din propria iniţiativă la acţiunile electorale ale democrat-liberalilor, la care a participat însă ca independent. Deputatul Cătălin Buhăianu, cel care atunci cînd Conţac încă era lider social-democrat spunea despre el că „este oligarhul de la Botoşani”, susţine la rîndul său că întîlnirile sale cu patronul de la „Transporturi Auto” nu au fost politice.Contac - Buhaianu „Am fost la o inaugurare a unui drum şi am dat mîna cu el”, a afirmat Cătălin Buhăianu, care a subliniat însă că nu a retractat chestia cu „oligarhul”. Deşi ambii demnitari democrat-liberali susţin că ex-preşedintele PSD Botoşani a participat ca independent la mitingurile organizate de partid la Botoşani şi Iaşi, nici unul nu a putut explica de ce, dintre atîţia botoşăneni neafiliaţi politic, cum doar Conţac a stat pe scenă alături de şefii PD-L Botoşani. În schimb, la începutul săptămînii preşedintele judeţean al PD-L a lăsat să se înţeleagă că ar fi fost chiar decizia preşedintelui Traian Băsescu de a-l accepta pe Conţac ca persoană care să îl sprijine public în campanie