Şefii DSP chemaţi la Suceava de consilierul personal al ministrului sănătăţii

 

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică s-a deplasat în cursul zilei de miercuri, 6 iulie 2011 la Suceava unde a avut loc o întâlnire cu şefi ai acestor instituţii din alte două judeţe. Prezent la această întâlnire a fost şi consilierul personal al ministrului sănătăţii, dr. Geza Molnar.
Scopul acestei întruniri a fost de analizare a activităţii direcţiilor de sănătate publică şi a modului de organizare şi implementare a obiectivelor programelor naţionale în domeniile supravegherii bolilor, monitorizarea factorilor de risc din mediu, evaluarea şi promovarea stării de sănătate, respectiv a activităţii laboratoarelor. „Ministerul Sănătăţii a convocat o şedinţă de analiză şi evaluare conform programului calendaristic, în mai multe judeţe. Deci Iaşul, Suceava şi Botoşani se întâlnesc astăzi, pe 6 iulie la Suceava”, a declarat Lidia Onofrei, purtătorul de cuvânt al DSP. La întâlnire au participat directorul executiv Dumitriţa Mihailovici, Stela Creţu, director executiv adjunct şi Felicia Beleca, din cadrul compartimentului de epidemiologie şi igienă de laborator.