Şefii de la Apă anunţă debranşări în masă: SITUAŢIA creanţelor

 

Peste 130 milioane de lei noi este suma care ar urma să fie recuperată de societatea Nova Apaserv şi care reprezintă creanţe calculate la data de 30 noiembrie 2013 în urma furnizării către beneficiari, persoane fizice şi juridice a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare.

Conducerea operatorului de apă susţine că va declanşa o amplă acţiune de recuperare a acestor restanţe de la populaţie, instituţii sau agenţi economici urmând a se ajunge inclusiv la debranşări.
Continuăm operaţiunea de recuperare a creanţelor de la blocuri, de la case, de la operatori economici. Nu am o situaţie exactă a debranşărilor efectuate până la acest moment. Aş vrea să avertizez populaţie de la case, cei care sunt plecaţi şi au restanţe să vină să anunţe la noi că s-ar putea să se trezească cu groapa în stradă şi cu conducta tăiată. Dacă batem de cinci ori şi nu iese nimeni şi au şi datorii o să plătească şi asfaltul şi săpăturile şi toate alea”, a declarat Gabriel Cîrlan, director general Nova Apaserv. 
Astfel, suma totală care ar urma să fie recuperată este de 130 milioane de lei noi din care creanţe curente în valoare de 3.224.591 lei iar diferenţa de aproape 9,9 milioane fiind restante. Cele mai mari datorii către compania de apă adică, peste 8,2 milioane provin de la abonaţii casnici în timp ce 940.000 de lei sunt datorate de instituţii publice iar 655.000 de lei de operatori economici.
Principalele acţiuni care ar urma să fie întreprinse pentru recuperarea restanţelor sunt privitoare la notificarea clienţilor răi platnici, acţionarea în judecată şi debranşarea de la reţeaua de distribuţiei a apei. Concomitent cu aceste măsuri se vor desfăşura şi acţiuni pentru depistarea branşamentelor ilegale, a consumului fraudulos de apă cu scopul creşterii veniturilor şi scăderea pierderilor de apă înregistrate de companie. (G.E.)
CITEŞTE:
 Ţurcanu îşi duce fost comisar la Nova Apaserv să prindă hoţii de apă
[[banner]]