Şefii de la Ambulanţă au dezbătut reorganizarea la Sinaia

 

În contextul anunţatelor reorganizări ale Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) şi Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP), au fost chemaţi la o întâlnire pe această temă şi şefii Serviciilor Judeţene de Ambulanţă (SJA) din toate judeţele ţării. La sfârşitul săptămânii precedente a avut loc la Sinaia o şedinţă organizată de Ministerul Sănătăţii cu reprezentanţii SJA din toată ţara, pentru a dezbate viitorul acestui serviciu din perspectiva preconizatei regionalizări a ţării.
discutii pentru reorganizarea SJA Botosani
Ca urmare a proiectului privitor la schimbările ce vor avea loc la cele două instituţii, Serviciile Judeţene de Ambulanţă au fost deja transferate cu partea financiară la Ministerul Sănătăţii, lucru care se pare că a creat incertitudini.
„Casa e marea problemă, acum nu ştim a cui suntem deocamdată. Am fost transferaţi cu banii la Ministerul Sănătăţii, nu mai suntem la Casa de Asigurări şi de la această transferare aşteptăm noi indicaţii vizavi de modul în care cheltuim banii, modul în care primim banii, de veniturile proprii care le făceau ambulanţele. Nu ştim ai cui sunt aceşti bani”, a declarat Nicolae Lupaşcu, asistent şef în cadrul SJA Botoşani.
Proiectul reorganizării CAS şi DSP încă se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, după intrarea în vigoare a actului normativ reprezentanţii SJA Botoşani sperând să primească răspunsuri concrete cu privire la modul în care li se vor administra banii şi veniturile proprii. La întâlnirea de la Sinaia SJA Botoşani a fost reprezentat de directorul Liliana Matenciuc şi de asistenul şef Nicolae Lupaşcu.
CITEŞTE ŞI:
 CAS şi DSP se reorganizează cu incertitudini regionale