Şefii CJ vor să taie salariile directorilor

 

Conducerea Consiliului Judeţean intenţionează să mai taie din lefurile directorilor unităţilor subordonate. Vizaţi sînt mai ales cei de la instituţiile de cultură care, după cum v-am mai informat, conform statului de funcţii pe 2010, ar urma să aibă salarii brute cuprinse între 4.235 de lei şi 5.688 de lei. sedinta CJÎn executivul CJ s-a convenit să se aducă un amendament proiectului de hotărîre astfel încît drepturile financiare ale acestora să se diminueze. Potrivit legii, managerii unor astfel de unităţi au dreptul la o indemnizaţie de conducere de 50% din cel mai mare salariu din unitatea respectivă, iar conducerea CJ vrea să micşoreze acest procent. Unul din motive îl reprezintă faptul că directorul economic al CJ, care coordonează financiar întreaga activitate financiar-contabilă a unităţilor sunbordonate, are un salariu semnificativ mai mic decît cel al directorilor instituţiilor finanţate de CJ. Mai mult, unii manageri ajung să cîştige cam cît preşedintele şi vicepreşedinţii CJ.