Salariul 13 se dă în rate în educaţie

 

ISJ profesoriCu toate că în urmă cu doar două zile, Cătălin Flutur, primarul municipiul Botoşani, a anunţat că profesorii îşi vor primi banii pentru cel de-al 13-lea salariu, integral, situaţia reală este totuşi alta. Cadrele didactice s-au plîns sindicatelor în nenumărate rînduri de faptul că primesc acest drept financiar în rate, deşi nu se poate spune că este vorba despre o sumă extrem de mare. „Am citit în presă o declaraţie a domnului Flutur precum că profesorii primesc în această lună al 13-lea salariu, ori din cîte mi s-a comunicat mie, aceşti bani sunt acordaţi în două rate şi nu cum spune domnul primar, eu chiar mă bucurasem cînd am citit asta în ziare”, susţine Liviu Axinte, preşedinte Liga Sindicatelor din Învăţămînt. Ba mai mult, potrivit sindicalistului, în unele comune din judeţ, profesorii au primit premiul anual, însă le-au fost tăiate salariile din cauză că, în bugetul făcut nu era cuprinsă şi suma echivalentă acordării celui de-al 13-lea salariu.”Din localitatea Văculeşti ni s-a transmis că sunt probleme cu salariile din februarie din cauză că se dă cel de-al 13 lea salariu, iar problema a apărut deoarece bugetul nu a fost repartizat corect pe trimeste astfel încît să fie incluşi şi aceşti bani”, a mai afirmat Liviu Axinte. Aceeaşi problemă este înregistrată şi în rîndul membrilor Sindicatului Învăţămîntului Preuniversitar, care la rîndul lor au ridicat această problemă conducerii organizaţiei. „Nu este un lucru normal, după diminuarea salariilor din noiembrie şi decembrie, acum le dă aceşti bani defalcat şi oamenii nu mai înţeleg nimic din ei”, susţine şi Maria Ţiprigan, lider SIP.