Şefa femeilor din PNL la IŞJ : Această numire pe mine mă onorează

 

Marilena Mardare, unul dintre cei doi noi adjuncţi numiţi în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean va fi învestită pe funcţie alături de Cătălina Lupaşcu în ziua de 12 iunie cu începere de la ora 12:00, cel mai probabil cu participarea prefectului Adrian Constantinescu.
Directorul Liceului Pedagogic se afla la Inspectoratul Şcolar pentru promovarea unui proiect derulat la unitatea unde a activat timp de aproape trei decenii când, după spusele sale ar fi aflat de ordinul de numire. „Sigur pentru mine această numire mă onorează, mai ales că vine după o activitate pe care eu am derulat-o de-a lungul foarte multor ani la Liceul Pedagogic care ştiţi că a fost şi centru de formare pe parcursul activităţii şi atunci formarea mea ca profesor de pedagogie, eu sunt expert în educaţie cu diplomă. Am o experienţă pe care sunt convinsă că o voi utiliza în cadrul echipei care s-a format şi care evident, fiecare dintre noi are o pregătire în domeniu, vine din învăţământul preuniversitar, deci ştim cu e ne confruntăm”, a declarat Marilena Mardare.
CITEŞTE ŞI:
Adjuncţii de la Inspectoratul Şcolar au fost demişi

Ea va putea rămâne în funcţia de inspector şcolar general cel mai probabil până la data de 1 septembrie când va împlini vârsta de pensionare. „Asta dacă nu ştiu dacă are vreo legătură cu faptul că sunt numită, are legătură de exemplu cu situaţia dacă ar fi trebuit de exemplu să dau examen, acestea sunt numiri, deci eu nu am dat examen, nu pot într-adevăr să dau examen dar sigur să fiu numită şi să îndeplinesc această funcţie, da”, a mai spus Mardare.