Şef de post agresat de un botoşănean internat la nebuni

 

Un botoşănean de 35 de ani din satul Sarafineşti, comuna Corni s-a dat în spectacol în noaptea de luni spre marţi, 20 august 2013 întâi acasă în faţa nevestei iar ulterior la Postul de Poliţie unde a încercat să-l ia la pumni pe şeful acestuia. A sfârşit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Mavromati unde a fost transportat cu o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Sorin Matraş s-a veselit cu mai multe pahare de alcool până când judecata i-a fost întunecată şi a început să-şi verse amarul pe nevastă. Printre cuvintele grele sau loviturile aplicate partenerei de viaţă, bărbatul a avut şi o scurtă tentativă de suicid la care însă a renunţat după ce soţia sa a cerut ajutorul oamenilor legii prin numărul unic de urgenţă 112.
La faţa locului au ajuns doi agenţi de Poliţie din Corni care l-au invitat la post pentru a-l linişti dar şi pentru a-i cere explicaţii vis a vis de comportamentul său. Între timp, unul dintre poliţişti ar fi revenit la locuinţa acestuia pentru a o aduce şi pe nevasta cetăţeanului agresiv moment în care, amintindu-şi de o amendă mi veche pe care ar fi primit-o, Sorin Matraş ar fi sărit la bătaie la şeful de post, Claudiu Ursache. În ajutorul acestuia ar fi sărit mai multe persoane care se aflau în unitate iar poliţistul nu a suferit răni grave.
Sorin Matraş a ajuns în jurul orelor 1:00 cu o ambulanţă la Secţia de Psihiatrie unde a fost transportat din cauza comportamentului agresiv şi a tentativei de sinucidere şi unde va primi tratament de specialitate. El va fi cercetat pentru ultraj asupra unei persoane care reprezintă o autoritate a statului, cazul fiind preluat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, la sesizarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
CITEŞTE:
 Complicele bolnav la uciderea elevei din Hilişeu – Filmul incredibil al crimei : Apă, apă, apă / A primit ce-a meritat