Şedinţă fierbinte la PNL, ultimatum pentru preşedintele de la Botoşani 

 

Apariţia în presă a disputelor existente între liderul judeţean al PNL şi filiala de la municipiul reşedinţă nu a rămas fără urmări. După ce joi şi apoi luni a blocat încercările de reunire a Biroului Politic Local (BPL), deputatul a convocat marţi după-amiază acest for.

Subiectul principal de discuţie l-a reprezentat tocmai faptul că disensiunile au apărut în presă. Şefii de la judeţ i-au reproşat lui Gheorghe Iavorenciuc că ar fi fost cel care a generat scandalul public, acuzându-l de încălcarea statutului în condiţiile în care tocmai Florin Ţurcanu a fost cel care a anunţat un candidat pentru funcţia de viceprimar peste capul conducerii de la municipiu. Lui Iavorenciuc i s-a pus în vedere că este ultima dată când scapă nesancţionat, dându-i-se un ultimatum clar în această privinţă. De altfel, pe parcursul zilei s-ar fi discutat inclusiv îndepărtarea acestuia şi numirea ca interimar a lui Gheorghe Sorescu, variantă la care s-ar fi renunţat în cele din urmă.