Bilanţ „sabotat” la Prefectură – VIDEO ce au păţit STS-iştii

 

Momente inedite la Palatul Administrativ cu ocazia prezentării bilanţului Ministerului Administraţiei şi Internelor. Noul ministru Gabriel Berca a ţinut ca acesta să fie făcut în cadrul unei videoconferinţe cu reprezentanţii din judeţe, astfel încât în sala mare a clădirii de la Botoşani s-au strâns şefii structurilor subordonate MAI.

Tehnica le-a jucat însă unele feste organizatorilor. Toate cele trei monitoare la care se transmiteau imagini de la Bucureşti au picat atunci când fostul ministru Traian Igaş îşi rostea alocuţiunea. Acesta tocmai comisese una dintre deja celebrele sale perle - „domnilor miniştrilor”, a fost cea de marţi după-amiază – care a stârnit zâmbete printre şefii de la Botoşani. Funţiona sunetul, dar nu mai mergea decât al patrulea monitor, la care însă oficialii de la Botoşani se vedeau pe ei înşişi. Prezenţi în sală, angajaţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale au încercat să remedieze problema, dar n-a fost tocmai uşor. Un cablu ar fi generat întreruperea semnalului, aşa că s-a scos un prelungitor ca variantă nouă de alimentare. Într-un final s-a refăcut legătura video cu MAI, numai că nu a durat prea mult şi s-a pierdunt din nou. Din fericire, videoconferinţa tocmai se termina.




CITEŞTE ŞI:
 Bâlbe de zile mari la prima videoconferinţă a noului premier-Crata, cratas, catastrofale