Secția de psihiatrie dintr-o fostă creșă care amintea de Auschwitz: Nici nu vreau să-mi aduc aminte cum arăta VIDEO & GALERIE FOTO

  • Condițiile din saloanele în care sunt îngrijiți bolnavii cei mai dificili de la Botoșani erau unele de nivel redus.
  • Clădirea per ansamblu, în care a funcționat prima creșă a orașului, se apropia de imaginea unui fost lagăr.

 

Bolnavii nimănui 

 

Este vorba despre Secția de Psihiatrie VI Cronici din cartierul Parcul Tineretului care a trecut printr-un așteptat și necesar proces de reabilitare. Nevoia era de grad zero, având în vedere că în urmă cu un deceniu s-a mai intervenit cu o simplă igienizare.

 

Această secție exterioară care aparține de Psihiatrie este condusă de asistent medical Nicoleta Aurelia Huțu în calitate de șef.

 

Iar lucrările de reabilitare au avut loc grație conducerii Spitalului Județean Mavromati cu fonduri proprii și cu largul aport al inginerilor din compartimentul tehnic.

 

„Am avut o perioadă de trei săptămâni când am fost nevoiți să relocăm pacienții într-o altă secție de psihiatrie și cu înțelegerea dnei doctor Turcoman am relocat acolo o parte din pacienți, cu avizul DSP-ului și cu toate demersurile care s-au făcut. Am început cu linoleumul pentru că era vorba de turnat șape și durează și presupun perioade îndelungate în care nu se poate călca pe ea”,

Nicoleta Aurelia Huțu, șefa Secției de Psihiatrie Cronici

 

„Avem pacienți care și-au agresat familia”

 

Pacienții îngrijiți în această secție sunt majoritatea suferinzi de afecțiuni psihiatrice cronice. Predomină schizofrenia urmată de demență. Mulți nu mai sunt de timp îndelungat ancorați în realitate, alții au amintiri cu o familie care nu-i mai doresc acasă.

 

Niciunul nu mai are un cămin în care să revină.

 

„În trei săptămâni am făcut tot posibilul să aducem din nou pacienții pentru că ei au o mare problemă, fiind obișnuiți la noi, fiind internați de lungă durată, pentru ei este o mare tragedie. Noi avem 70 de paturi, momentan avem 69 de pacienți internați, locurile sunt în permanență ocupate. Avem anchete sociale pentru fiecare pacient în parte și evaluările sociale arată că ei dacă au familie, au rude foarte îndepărtate care nu-și asumă. Cei care au rude mai apropiate îi reneagă din cauză că un pacient cu afecțiune psihiatrică este foarte dificil. Avem pacienți care și-au agresat familia, mama, tata și atunci nu se mai răspund cu ei, dar ce e mai dureros este că avem pacienți cu casa dărâmată, părinții decedați și ei practic au rămas ai nimănui”,

Nicoleta Aurelia Huțu, șefa Secției de Psihiatrie Cronici

 

Duhovnicul spitalului 

 

Alături de pacienți și personal medical deopotrivă a fost de-a lungul anilor și duhovnicul secției de Psihiatrie, părintele Vladimir.

 

Preotul care se roagă pentru ei și care îi îndeamnă pe bolnavii pierduți să se regăsească sufletește prin credință.

 

„Omul se ostenește, doctorul tratează dar Dumnezeu este cel care desăvârșește, cel care vindecă. Ne-am rugat ca darul său să fie lucrător aici, așa cum am făcut-o în urmă cu vreo 12 ani când am făcut eu acea slujbă de sfințire. Și acum păstrăm vie candela că după fiecare renovare ne întoarcem privirea și fața către Dumnezeu de la care vine toată darea cea bună”,

Vladimir Orlovschi, preotul spitalului

 

Bolnavul psihic este deschis spre ajutor divin, spunea părintele Vladimir în predica ce a urmat scurtul ceremonial religios de binecuvântare și mulțumire pentru lucrările care au îmbunătățit condițiile din secție atât pentru personal cât mai ales pentru pacienți.

 

Părintele este mereu primit cu căldură în această unitate în care suferința revine în episoade, împletită cu uitarea.

 

„Bolnavii manifestă atâta iubire și dragoste față de noi și față de toți cei care îi slujesc. Și întotdeauna când am stat de vorbă cu ei i-am îndemnat la ceva: te rogi pentru cei care te ajută? Pentru medici, te rogi? Te rogi pentru dna asistentă? Sau infirmieră? Că sunt alături de tine. Și mulți dintre ei mi se confesau și spuneau că se roagă. Deci, înseamnă că este un semn al unității și al păcii”,

Vladimir Orlovschi, preotul spitalului

 

”Nu vreau să-mi aduc aminte cum arăta clădirea”

 

Reabilitarea acestei secții a fost una dintre prioritățile actualei conduceri a Spitalului Județean Mavromati, pentru creșterea calității actului medical, dar și a condițiilor pentru pacienți.

 

„O categorie specială sunt pacienții internați la secția exterioară de psihiatrie. În urmă cu o lună și jumătate am început reabilitarea din fondurile proprii ale Spitalului Județean, reabilitarea secției VI cronici unde avem pacienți care stau o perioadă mai lungă la noi și am considerat că, condițiile nu erau cele normale pentru spitalizare. Am reușit să facem această reabilitare pornind de la partea termică, instalația electrică și condițiile din interior ale secției.

 

Nici nu vreau să-mi aduc aminte cum arăta clădirea. Ultima reabilitare a fost undeva prin 2014, am înțeles și vă dați seama că pe jos nici măcar nu era linoleum antibacterian, era un parchet care era în trei straturi și care în momentul când a fost scos am văzut exact cum arăta”,

Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati

 

Tot din fondurile proprii ale spitalului au fost achiziționate un  70 de treninguri de culoare neagră pentru toți bolnavii din secție. Mulți purtau hainele de spital, neavând rude care să le aducă îmbrăcăminte în plus.