Criticile privitoare la condițiile de organizare a olimpiadei de informatică la Botoșani au fost contracarate de oficiali și organizatori.
Secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion a declarat la Botoșani că informația care a fost apărută în anumite publicații l-a surprins însă în mod negativ.
Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
„Să știți că știu ce înseamnă să organizezi o olimpiadă. Și sunt deosebit de neplăcut surprins când mai citim prin ziare. A apărut o știre că la Botoșani s-a făcut olimpiada în sala de nunți. Eu știam că în sala de nunți e de bine, că se întâmplă lucruri frumoase, nu e de rău. În realitate, știu exact care sunt eforturile din spate. Ne-am obișnuit ca dacă 99% din lucruri merg bine și unul merge prost, îl vedem pe ăla prost. E o modă în ultimii ani să criticăm sistemul de educație că e prost”
Motivul pentru care s-a optat pentru o sală de evenimente a fost faptul că majoritatea unităților de învățământ se află în plus proces de modernizare.
Pe de altă parte, în cele din urmă s-a dovedit că olimpiada de informatică a decurs perfect.
„Sperăm ca și după această zi să nu regrete nimeni că aceste două olimpiade destul de dificile atât ca organizare, cât și ca prezență și ca importanță au fost organizate de județul Botoșani cu sprijinul dvs, al d-nilor directori. Și să nu uităm de mediul de afaceri care a fost alături de noi și ne-a sprijinit.
Nu am avut infrastructură și a trebuit să ne adaptăm. Poate unii au spus că nu este bine să organizăm o olimpiadă națională de matematică într-o sală de sport. Dar a fost foarte bine. Poate mulți au spus că nu este bine să organizăm Olimpiada de Informatică într-o sală de nunți, eu m-aș fi exprimat într-o sală de evenimente. Cu toate piedicile, orele nedormite și stresul care a fost pentru comisia de organizare, toți cei care au fost angrenați, de la profesori, la personal auxiliar, la inspectori, s-a văzut ieri când s-au terminat cele două sesiuni când părinții care au fost foarte revoltați au venit și au spus un mare mulțumesc și că așa ceva ei nu au văzut”
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Șeful educației botoșănene a rămas tuturor întrebărilor care au fost lansate public și au vizat locația aleasă și a arătat că așa a fost cel mai bine pentru elevi.