Bărbatul a devastat locuința și s-a ales cu răni.
În noaptea de luni spre marți, puțin înainte de miezul nopții, un echipaj de jandarmerie a intervenit la o locuință de pe strada Ștefan Luchian din municipiul Botoșani, în urma unui apel 112 prin care o femeie sesiza că fostul soț s-a închis cu copilul în locuință și amenință cu acte de violență și suicid.
Jandarmii au forțat ușa de la intrare și au imobilizat un bărbat în vârstă de 40 de ani, care amenința cu un cuțit că va recurge la gesturi necugetate la adresa sa și a copilului.
Anterior intervenției jandarmilor, bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a devastat locuința și s-a ales cu răni sângerânde la ambele mâini de la geamurile sparte.
Copilul, care o anunțase pe mamă despre intențiile tatălui prin intermediul unei aplicații telefonice, a fost găsit speriat, dar în siguranță și lăsat în grija mamei.
După sosirea unei ambulanțe, jandarmii au acordat sprijin personalului medical care l-a transportat pe bărbatul rănit la Unitatea de Primire a Urgențelor, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate, după care acesta a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului „Mavromati”.