Seară de teatru oferită copiilor din Bucecea de PNL: Am dorit să aducem un strop de bucurie - FOTO

Sărbătorile de iarnă aproape că au venit pentru sute de copii din orașul Bucecea, care, joi seară, au vizionat la Centrul Cultural din localitate un spectacol de teatru susținut de actorii de la teatrul Vasilache.

 

Sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei aproape 300 de copii prezenți alături de părinții și bunicii lor, cu toții dornici de o seară culturală. Peisajul hibernal de poveste pe care l-au avut în față, pentru prima dată iarna aceasta, odată ce au ieșit pe ușa căminului cultural  a  întregit magica seară a micuților spectatori. Seara a fost un preambul la luna cadourilor care urmează și o primă surpriză frumoasă din multele care vor urma, oferită de președintele organizației PNL Bucecea, Bogdan Suruciuc, împreună cu organizația județeană de Femei a PNL Botoșani, condusă de Mirela Saucă și Sânziana Secrieru. Toți copiii au primit baloane colorate, dulciuri și s-au bucurat de întânirea cu poveștile actorilor de la teatru.
Am dorit să aducem un strop de bucurie în sufletul copiilor, al părinților și bunicilor lor, gândindu-ne la perioada frumoasă a sărbătorilor care urmează.  Sunt fericit că au dat curs invitației noastre un număr atât de mare de oameni, ceea ce ne arată că astfel de manifestări culturale trebuie organizate mai des. Cel mai frumos lucru pe care îl poți face într-o zi este să aduci cel puțin un zâmbet pe chipul unui copil, să-i deschizi ușa către lume, către cultură. Una din dorințele mele este ca oamenii din Bucecea să aibă prilejul cât mai des de a ieși din casă la un spectacol cu muzică bună, la o seară de teatru, să aibă unde petrece frumos, cu familia, în oraș”, a declarat Bogdan Suruciuc, președintele PNL Bucecea.
Astfel de manifestări organizate pentru locuitorii orașului Bucecea vor continua pentru că seara de teatru de joi a demonstrat în mod clar, încă o dată că oamenii au nevoie de cultură, au nevoie de activități organizate cu suflet.


CITEȘTE: Familii din Botoșani ajutate de o fundație înființată în memoria unei tinere ucise de iubit