Se solicită SCOATEREA urgentă a tramvaielor din circulație, la Botoșani – CINE se opune acestei măsuri

Tot mai des sunt auzite cuvintele: „până nu moare un om, nu ia cineva vreo măsură”. Printre botoșăneni, pe rețele de socializare unde se discută tot mai aprins și chiar la nivel administrativ, în rândul celor care administrează acest oraș.

 

Așteptăm o tragedie?

 

Pe lângă disconfortul creat, tramvaiele societății Eltrans pot fi cauzatoare și de tragedii. Mai ales în perioade caniculare când cedează calea de rulare în mod frecvent.

 

În zece zile au fost trei tramvaie sărite de pe șină, două în zona fostului sediu E.ON, un al treilea în capătul liniei 102.

 

Incidentele și mai ales urmările acestor deraieri au determinat conducerile Eltrans și Primăriei să ia în calcul scoaterea din uz a tramvaielor înainte de implementarea proiectului de mobilitate urbană, care se ridică la 34 de milioane de euro.

 

SC Eltrans SA a propus achiziția de autobuze noi, pe cele două linii, care să înlocuiască actualele mijloace de transport. A întreprins demersuri și a cerut un punct de vedere inclusiv de la Consiliul Concurenței.

 

 

„Eu am propus încă din noiembrie 2018, am trimis un studiu prin care solicitam să ni se aprobe un leasing operațional pentru autobuze uro 6 de 10 metri pentru a circula pe cele două trasee ale tramvaiului. Studiul este în Primărie”,

Victor Ivănescu, director general SC Eltrans SA

 

Ședință cu orele la Primărie pentru scoaterea tramvaielor 

 

Incidentele recente au culminat cu o ședință în Primărie care a durat în jur de patru ore, dar care a rămas fără rezultat. Și asta întrucât juriștii instituției susțin că înlocuirea tramvaielor cu autobuze ar însemna o încălcare a legii deoarece nu se poate suprapune serviciului public de transport prestat deja de societatea Microbuzul.

 

„Nu știu care lege spune, noi avem un răspuns de la Consiliul Concurenței prin care ni se zice că se poate. Traseul nostru nu se abate nici un milimetru de la cel actual al tramvaiului, punctul A, punctul B, punctul C. Nu știu care lege o studiază ei. Iar orice decizie care se ia, este în Consiliul Local. Îmi spuneau că se suprapun stațiile, nu știu ce stații sunt date în concesiune altui operator. Noi vom respecta aceleași stații”,

Victor Ivănescu, director general SC Eltrans SA.

 

Cele mai multe avarii sunt înregistrate mai ales pe timpul verii, când din cauza căldurii au loc dilatații ale șinelor. De asemenea, calea de rulare nu poate fi înlocuită porționat din cauză că nu mai există companii care să fabrice astfel de șine montate în urmă cu aproape trei decenii.

 

„Este foarte greu, ați văzut că în perioadele de caniculă, caracteristicile șinelor sunt altele și e logic la vechimea infrastructurii, de peste 27 de ani, să apară și asemenea deraieri. Apar și în orașe mai mari unde infrastructura este mai bună, nu numai la noi. Am văzut discuții, da, tramvaiele sunt vechi de 40 de ani de zile, nu ele sunt problema, ci infrastructura care este foarte, foarte obosită”,

Victor Ivănescu, director general SC Eltrans SA.

 

Botoșani - orașul drifturilor cu tramvaiul

 

Iată întrebările care au fost transmise către Consiliul Concurenței.

 

1.    Pe perioada implementării proiectului european, Eltrans poate folosi autobuze pe traseele proprii?

2.    Poate societatea Eltrans să integreze întreg transportul în comun de la Botoșani, adică și tramvaie și autobuze?

 

Răspunsul a fost unul pozitiv cu condiția ca Primăria să nu se implice financiar în activitatea societății Eltrans.

 

Între timp, botoșănenii au realizat un logo ironic al orașului în care este prezentat un tramvai deraiat făcut de Alex Dăscălescu. Și au găsit și un slogan: ”Troleul din Suceava nu poate face asta”.

 

Adică drifturi cu tramvaiul :).

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store