Un arab redeschide un abator de la Botoșani

Abatorul, care a aparţinut grupului Fidelio, a fost preluat în 2014 de Nutrimold Iaşi şi urma să fie redeschis în 2015. Problemele financiare ale firmei ieşene au dus la amânarea deschiderii.

 

Unitatea va deveni funcţională în a doua parte a lunii septembrie .Abatorul de la Răchiţi a fost preluat de investitorul arab Abdul Ammarin, care este stabilit în România încă din 1982.

„Am cumpărat abatorul direct de la Nutrimold nu de la creditorii acestei firme, dar preţul este confidenţial. Vom avea 60-70 de angajaţi şi am preconizat că pe 20 septembrie vom putea redeschide unitatea pentru a produce din nou. Nu avem fermele noastre, aşa cum avea Nutrimold, dar vom face sacrificări pentru oricine doreşte. Vrem să dezvoltăm abatorul şi să producem pentru toată lumea”, a declarat Abdul Ammarin.
 

El a precizat că nu mai are alte afaceri deschise în judeţul Botoşani şi că „unii investesc în America, eu investesc la Botoşani, fiecare după posibilităţi!”. Business-ul de la Răchiţi va funcţiona pe firma Nurexpo, unde Ammarin susţine că este şi acţionar şi administrator, potrivit jurnaliștilor de la Evenimentul Zilei.
 
Fermele preluate de Nutrimold Iaşi de la fostul Fidelio în judeţul Botoşani, la Leorda şi Cucorăni au fost cumpărate de companii de profil din Bacău şi Iaşi. Este posibil ca aceste ferme să fie printre clienţii abatorului din Răchiţi.
 
În judeţul Botoşani sunt zece crescători mici de păsări care funcţionează doar sezonier pentru că nu aveau unde să-şi sacrifice înaripatele.

 

Vezi și: Angajatul unui abator din Botoșani a ajuns la Urgențe după ce s-a tăiat cu un cuțit