Se prăbuşesc năzuinţele de promovare de la FC Botoşani

 

Planurile de promovare a echipei fanion a judeţului sînt omorîte din faşă. Federaţia Română de Fotbal nu a permis fuziunea echipei de prima liga Unirea Urziceni cu divizionara secundă Concordia Chiajna. În acest fel echipa de lîngă Bucureşti rămîne cu acelaşi lot în prima serie a ligii secunde cu obiectivul principal de a promova în acest an.
Roş-alb-albaştrii păreau la un moment dat să aibă un culoar fără precedent către prima scenă fotbalistică. Din seria I promovau două formaţii şi dacă prima poziţie este deja “amanetată” de Ceahlăul Piatra Neamţ, echipei de pe locul al doilea, Săgeata Năvodari, nu i se permite de către FRF să promoveze, iar ocupanta locului 3, Concordia, ar fi urmat să se unifice cu Unirea Urziceni şi să evolueze în contul acestei pe prima scena chiar din retur. În aceste condiţii FC Botoşani ar fi fost echipa cel mai bine clasată pentru promovare. Prin interzicerea de către FRF a fuziunii Urziceni – Chiajna, Concordia devine marea favorită la promovare, avînd 6 puncte peste Botoşani.
Fost antrenor de la FC Botoşani, trebuie să promoveze Chiajna
De altfel, Costel Orac a fost numit din nou în funcţia de antrenor principal al Concordiei Chiajna, urmaînd a-şi conduce echipa în retur pentru îndeplinirea obiectivului principal: intrarea în Liga 1. Echipa formată din Unirea Urziceni şi Concordia Chiajna urma a se numi Unirea Chiajna şi să evolueze în Liga 1. Pînă atunci Urziceniul trebuia să dispute meciurile de acasă din returul campionatului pe terenul din Chiajna. După fuziune, locul Concordiei Chiajna din liga a doua ar fi fost ocupat de ACS Berceni, iar locul acestora din urmă din liga a treia ar fi fost luat de echipa a doua a celor de la Concordia Chiajna. FRF a interzis însă fuziunea, astfel că fiecare echipă îşi va vedea de drumul ei.