Primarul de Săveni a deschis “Cutia Pandorei” şi are speranţe de la ministru

 

Relu Tîrzioru a depus în cursul săptămînii un memoriu la Ministerul Sănătăţii privind transformarea Spitalului Orăşenesc Săveni în cămin de bătrîni. Edilul şef n-a mai reuşit să se întîlnească cu ministrul Cseke Attila, însă a avut o întrevedere cu un consilier de-al acestuia.
Expunerea de motive privind neînchiderea untiăţii medicale era semnată atît de prefectul Cristian Roman, cît şi de preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac. După primirea acesteia, dar şi a altor documente asemănătoare, oficialul guvernamental a promis vineri că situaţia fiecărui spital propus spre reorganizare va fi analizată încă o dată şi nu este exclusă posibilitatea unor modificări, însă procesul de restructurare a unităţilor medicale va continua. Cseke a afirmat că propunerile de comasări şi reprofilări ale unităţilor sanitare au fost făcute în baza unor analize, iar în urma memoriilor primite va mai exista o verificare. “Am primit foarte multe observaţii, memorii, dacă vreţi şi foarte multe delegaţii de primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene şi aşa mai departe, i-am primit şi au depus memoriile. Vom mai face o analiză, în mod cert, cu privire la fiecare judeţ şi cu privire la situaţia fiecărui spital, dar procesul în mod cert merge înainte şi el trebuie făcut. Atât timp cât eu ocup această funcţie, această măsură trebuie făcută, pentru că, încă o dată, trebuie privit pacientul. Şi acolo unde nu ai linii de gardă sau ai o singură linie de gardă din punctul nostru de vedere este o problemă de tratament”, a declarat ministrul Sănătăţii.
“Poate că am influenţat şi eu decizia care era cum era”
Edilul de Săveni a fost practic primul oficial al judeţului care a adoptat o atitudine dură faţă de măsurile propuse de Cseke Attila şi crede că acţiunile sale au avut rolul lor în a-l determina pe acesta să reanalizeze situaţia. “Poate că am influenţat şi eu decizia care era cum era. După cum ştiţi, Cutia Pandorei eu am deschis-o şi am transmis un memoriu”, ne-a declarat Relu Tîrzioru. Acesta continuă să susţină că, atît timp cît s-a încercat o descentralizare a spitalelor, trebuie ca măcar autorităţilor locale care dovedesc că se implică în administrarea unităţilor medicale, să li se dea şansa de a-şi dovedi priceperea în domeniu. Primarul de Săveni a menţionat că spitalul din localitate tocmai a primit un transport cu materiale, precum echipamente pentru medici, pături şi cearşafuri, prin intermediul unei firme din Austria.