Disperare în spitale, medicii șefi au izbucnit la Prefectură: Se moare pe capete, scapă cine poate / Suntem depășiți și trebuie să recunoaștemVIDEO & GALERIE FOTO

Membrii Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI) s-au întâlnit marți la Prefectură într-o ședință care a semănat aproape cu o mărturisire comună a capetelor luminate din sănătatea botoșăneană cu toate lipsurile care sunt, între dedicare și nepăsare, dorință și neputință, colegialitate și indiferență... în ciuda bugetelor generoase alocate. Concluzia nu a fost poate cea așteptată, iar printre rânduri mesajul subliminal a fost că „va fi mai rău decât atât”.

 

Ne așteaptă vremuri (mai) grele

 

Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) vin în România pentru a înțelege cum s-a ajuns la această situație dezastruoasă în cel de-al patrulea val al pandemiei.

 

Situație care se regăsește și la Botoșani, într-un sistem care era oricum problematic în vremurile normale dinainte de februarie 2020 și ale cărui lipsuri și defecte s-au adâncit, afectând tragic pacienții și comunitatea.

 

 

Din acest CJCI convocat de prefectul Dan Nechifor fac parte manageri de spitale și șefi de secții. Toți s-au adunat la masa rotundă, iar ședința a semănat mai degrabă cu o răbufnire între medici, între secții, între spitale.

 

S-a ajuns la situația în care apelurile făcute către pacienții infectați să nu mai stea acasă până li se agravează starea de sănătate să nu își mai aibă rostul. Pentru că, oricum, dacă ajung la vreunul dintre spitalele cu paturi repartizate pentru pandemie, nu se găsesc locuri libere.

 

S-a ajuns la situația în care se dau „n” telefoane și se folosesc toate pilele posibile pentru un pat într-o secție covid.

 

Tot degeaba.

 

S-a ajuns la situația în care medicii refuză să preia din secții tampon sau din containerele de la UPU pacienți pozitivi pentru că... nu au ce face cu ei.

 

Și, spun medicii, greul abia ar începe.

 

Șefa DSP se roagă de medici să primească pacienți 

 

În seara de luni, 18 octombrie 2021, de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Botoșani au fost direcționați pacienți către Spitalul Municipal Dorohoi, singura unitate care i-a acceptat.

 

 

”Am ajuns să mă rog când sunt de gardă să îmi primească bolnavii pe o secție, să-i dau pat din UPU doar să-l primească-n salon. E mai bine să stea într-un salon cu pacient Covid pozitiv decât să stea Covid pozitiv în Unitatea de Primiri Urgențe lângă alții care sunt cu politraumă, infarct, pentru că nu sunt spațiile necesare”,

Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.

 

 

Ca la o ștafetă invizibilă, în sensul acelor de ceas, toți cei aflați la masă au intervenit și au dezvăluit inechitățile din spitale care au creat dezordinea în care se face acum actul medical. Cu infrastructură precară, cu un virus care lovește tragic de cele mai multe ori, cu lipsă acută de personal și cu presiunea comunității în care persistă nemulțumirea și revolta.

 

„Deja suntem extrem de nervoși, de asta de multe ori, un transfer devine o bătălie personală și întâmpini tot felul de situații neplăcute. Chirurgia generală acum este secție non-covid, înglobează cinci secții chirurgicale. Eu personal am tăiat toate internările cronice, nu mai este nicio internare de zi, se operează strict urgențe. Nicio urgență coafată sau cu vrăjeală”,

Iulian Preda, șeful Secției de Chirurgie Spitalul Județean Mavromati

 

La chirurgie, spre exemplu, s-a ajuns la situația în care sunt efectuate maximum șapte intervenții pe zi.

 

Cele mai grave.

 

Pentru că fiecare pacient care trebuie ”deschis” este analizat minuțios pentru a nu fi pozitiv. În ciuda acestor eforturi, au fost pacienți care au intrat pe secție „curați” și au ieșit infectați.

 

 

„Cu chiu cu vai, mă chinui de două săptămâni să mențin secția pe linia de plutire, cu tot felul de vapori, prostii și testări. Am pierdut unul, doi oameni din personalul lucrător și am pierdut doi pacienți pe zi care au venit curați și au plecat cu covid de la mine. Singura soluție este o colaborare de bun simț între noi, cu celeritate și nu cu orgolii și cu: nu vreau, nu am chef și nu pot. Și mi se pare corect, am 25 de ani de carieră, sunt medic primar pe chirurgie. Nu am nicio problemă cu treaba asta, dar dacă eu mâine aș da un examen pe cardiologie sau neuro, aș scrie «rog consult», nu îi dau sfaturile alea «tratează sau internează»”,

Iulian Preda, șeful Secției de Chirurgie Spitalul Județean Mavromati

 

Am cerut vaccinarea obligatorie, toată lumea a făcut mișto de treaba asta

 

Le-a recomandat colegilor care scriu pe fișele pacienților ce ar trebui să facă medicii de pe alte specializări, lucru care nu i se pare „corect și colegial”, să se limiteze doar la ce le intră în atribuții.

 

„Acum este o filozofie simplă, se moare pe capete, scapă cine poate și este filozofia «primul plecat, ultimul venit». Se eliberează un loc ca să-l ocupe celălalt. Acesta este marele adevăr despre medicina românească, asta este medicina în Botoșani acum. Am spus anul trecut, nu ca tratament. Am solicitat, după tot ce am trăit eu personal, am cerut vaccinarea obligatorie, toată lumea a făcut mișto de treaba asta. Eu nu am spus că vaccinarea este un tratament, este o soluție împotriva acestei pandemii blestemate.

Și poate nu se realizează, noi trăim acum un război biologic, cine l-a făcut, de ce l-a făcut, nu mai contează. Important este efectul final. Concluzia este că dacă nu vom colabora drept și loial între noi, o să se ducă dracului tot sistemul. Și o să moară pe capete. Vor sta la coadă la poartă, pe la cozi, pe unde va fi”,

Iulian Preda, șeful Secției de Chirurgie Spitalul Județean Mavromati

 

Criza de paturi nu este principala problemă în acest moment la Botoșani. Pentru că oricând se pot închiria corturi pentru nunți în care se pot amenaja sute de paturi.

 

„Nu are cine să schimbe pampers și să care morții”

 

Alta este problema Botoșaniului, spune medicul Iulian Preda, care a fost la un pas să-și piardă viața din cauza covidului.

 

Cine să le deservească?

 

„Nu are cine să schimbe pampers și să care morții”, a descris chirurgul situația de la Spitalul Județean.

 

Și nu a putut să nu se întrebe retoric: „Botoșani e celebru pentru două, trei școli postliceale. Unde dracu sunt creațiile acestor școli? Și când vin aici stau și se uită ca mâța la calendar. Nu știu ce e aia o seringă, nu știu să tragă mănușile, suntem disperați, acesta este marele adevăr”.

 

Despre colegii săi, medici sau asistenți, a arătat că sunt „unul, doi entuziaști, în timp ce restul nu răspund la telefon, sunt liberi sau au alte treburi”.

 

În aceeași notă a fost și „discursul” directorului medical de la Spitalul Județean Mavromati.

 

 

„Ducem o luptă acerbă să nu transformăm județul acesta într-un județ covid pentru că lucrurile, dacă continuă în direcția asta, acolo se va ajunge. Când am acceptat să preiau funcția de director medical în haosul care era atunci, în luna aprilie, am acceptat doar ca să avem în Spitalul Județean și non-COVID, să putem trata pacienții acestui județ, pacienții de Chirurgie, pacienții de Cardio, de Neuro și celelalte urgențe care trebuie tratate în acest județ. Pentru că alt spital care să le acorde pacienților ăștia asistență medicală nu există în județul ăsta.

 

Nu trebuie transformat acest spital într-un spital COVID 100% pentru că ceilalți pacienți care au alte boli nu au nicio șansă, nu-i primește nimeni la Iași, nu-i primește nimeni la București, Suceava. Noi ne plângem că nu putem să transferăm un bolnav de la Recuperare la Județean sau invers și suntem noi între noi și ne cunoaștem. Vă dați seama ce greu e să transferi un bolnav în alt județ”,

Laurian Radu, director medical Spitalul Județean Mavromati.

 

ASTA este limita Botoșaniului, mai mult nu se poate

 

Sunt 278 de locuri COVID la Spitalul Mavromati, majoritatea secțiilor fiind transformate pentru pacienți infectați. Și vor mai fi create încă 21 de paturi la Secția de Boli Infecțioase, unde a fost reabilitat un etaj din spital.

 

„Este ultima redută, oameni buni! Înțelegeți că este ultima redută! Spitalul Județean nu mai poate să trateze cazuri de Covid în nicio locație, nici la Săveni, nici la Darabani, nicăieri pentru că acolo nu există sub nicio formă dotare. Trebuie să ne înțelegeți foarte clar, limita noastră este maximă, asta este limita Botoșaniului”,

Laurian Radu, director medical Spitalul Județean Mavromati.

 

Managerul Spitalului Județean, Doina Caba, a cerut soluții imediate. A făcut o trecere în revistă a deciziilor luate înainte de valul patru și a pregătirii locurilor din spitale. În ciuda tuturor efurturilor s-a ajuns unde s-a ajuns.

 

Spitalul Județean Mavromati, cel mai expus din județ, nu mai face față.

 

Și are nevoie de ajutor, de orice fel.

 

„Rog pe colegii din județ, de oricare specialitate și administrativ, orice colaborare între noi este benefică și din punct de vedere administrativ și din punct de vedere al transferului de medicamente și de concentratoare de oxigen, pot fi tot felul de situații. Dimineața concentratorul este funcțional, după amiaza nu mai merge. Rețeaua electrică de la Infecțioase este suprasolicitată”,

Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati

 

„Gândiți-vă că e mama dvs. în container”

 

A recunoscut și tratamentul la care sunt supuși botoșănenii care ajung la UPU sau pe altă secție. Și i-a îndemnat pe toți cei prezenți să facă același exercițiu de imaginație.

 

 

„Pacienții au dreptate. Gândiți-vă dvs. cum ar fi să stea mama dvs. în container la Județean. Că-i căldură, că nu-i căldură, că bate vântul, că a venit ambulanța, că nu a venit doctorul. Toată lumea face scenarii. Lumea este foarte nemulțumită, vom avea presiuni pe toate domeniile. Nu vorbesc la telefon, nu a venit medicul. Pacienții au dreptate și aparținătorii”,

Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati

 

Șefa spitalului a promis că va prelua asupra sa toate reclamațiile venite de la pacienți și a făcut apel la personalul medical să se concentreze pe pacienți.

 

Cea mai afectată este de departe Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a spitalului, cu cea mai mare adresabilitate din întreg județul.

 

„Noi suntem într-o medicină de dezastre acum, în care practic noi ca resursă suntem depășiți și trebuie să recunoaștem lucrul acesta.  Dacă stăm și apreciem cât a muncit unul și cât altul nu are niciun sens acum. Eu zic că, dacă nu avem strict același sens în munca noastră și nu ne dăm peste cap, nu avem nicio șansă.

 

La un moment dat vom fi depășiți, fie că deschidem o secție, fie că deschidem două, fie că deschidem încă șapte spitale de acum încolo. Și aș vrea ca toți colegii care scriu pe foi « redirijat în UPU »  să nu se gândească că este curat pe mâini și că pacientul ăsta a fost trimis undeva în siguranță. A fost trimis fix într-un container, nu într-o secție a spitalului, în niște condiții în care nici pentru dvs., nici pentru familiei membrilor dvs. nu vi le-ați dori. Și repet: da, toți muncim! Poate nu la fel sau poate la fel, presiunea care există în UPU este extraordinar de mare. Și eu vă cer în continuare ajutorul și să vă puneți, nu în locul meu, că eu astăzi vin și poate mâine nu mai sunt, dar gândiți-vă la pacienții care sunt acolo”,

Ramona Guraliuc, medic șef UPU-SMURD.

 

 

O mică gură de oxigen vine de la unul dintre spitalele suport, unde vor fi înființate câteva zeci de paturi pentru pacienții cu covid.

 

„Mâine vom suplimenta încă 30 de paturi la TBC. Suntem învățați, știm cum se lucrează în pandemie, medicii noștri sunt responsabili, sunt medici buni, așa încât de mâine (astăzi - n.r.), auziți în mod oficial, de mâine va fi suplimentat numărul de paturi covid la Spitalul TBC, cu încă 30”,

Costel Lupașcu, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani

 

Prefectul Dan Nechifor a arătat că are soluții la problemele ridicate.

 

Sau măcar o parte dintre ele.

 

A reamintit despre asumarea generală din timpul verii (autorități – constructor) prin care lucrările la UPU să fie finalizate la 31 decembrie 2021.

 

Asta ar însemna că peste două luni Botoșani ar avea o UPU modernă, în care ar putea fi solicitați și medicii din centrele de permanență.

 

 

„Ne-am adunat aici, în primul rând pentru a găsi soluții. Nu trebuie să dăm un semnal la populație că noi, cei de aici de la masa asta nu o să reușim să găsim soluții pentru județul Botoșani. Eu sunt convins, deja am și vreo două în minte, cele care țin de centrele de permanență, nu am nicio problemă. La ultimul Colegiu Prefectural am și menționat suma care pleacă din bugetul de sănătate către centrele de permanență, este în jur de 8 milioane de lei pe lună, asta înseamnă undeva la 60% din bugetul Spitalulul Județean.

„Ei au un contract încheiat cu CAS și atunci, dacă se va putea printr-o hotărâre CJSU și cu aprobarea directorului CAS, în cadrul aceluiași contract să asigure asistență în toate unitățile de primiri urgențe, poate chiar și la Dorohoi, vă garantez eu că se va face”,

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani

 

În județ sunt 13 centre de permanență cu personal care ar putea deservi spitalele aglomerate. Suceava deja face acest lucru.

Între timp, la Botoșani în 24 de ore s-au mai infectat peste 200 de botoșăneni.

 

 

2.152 de infecții

au fost înregistrate în ultimele 14 zile în întreg județul

 

1.067 de pacienți

sunt din municipiul Botoșani și s-au infectat în ultimele două săptămâni.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store