Se mai duce o bucată din istoria industrială a orașului: Patru rezervoare gigantice din curtea municipalității pregătite pentru dărâmare – GALERIE FOTO

Timp de peste 30 de ani, directorii CET-ului, indiferent cum a fost denumit producătorul de energie termică al orașului de-a lungul timpului, priveau mereu cu îngrijorare spre aceste rezervoare. Pentru că acolo era depozitată păcura pentru încălzirea orașului și epuizarea acesteia aducea cu sine întreruperea căldurii și apei calde.

 

1,5 hectare ocupate de patru rezervoare gigantice nefolosite

 


În perioada 2008 – 2012, în cadrul unui proiect european POS MEDIU accesat de municipalitatea botoșăneană, în valoare de 45 de milioane de euro, s-a construit o nouă sursă de producere a energiei electrice și termice și s-a făcut practic tranziția de la păcură la gaz.


Păcura nu a mai fost folosită în producție de către nou înființata SC Modern Calor SA, astfel încât imensele capacități de stocare din curtea companiei orașului au rămas fără utilitate.


Este vorba de două rezervoare de câte 10.000 metri cubi fiecare și altele două de câte 5.000 metri cubi fiecare.


Cum nu li s-a găsit vreo altă destinație și ocupă o bună parte din terenul administrat de societate, undeva la 1,5 hectare, s-au demarat procedurile pentru dezafectarea lor.


”Noi le-am scos de mult din uz pentru că, dacă am fi continuat să le folosim, am fi intrat sub incidența legislației Seveso, a marilor dezastre. Trebuia să avem inclusiv mașină de pompieri aici, un număr foarte mare de pompieri. Noi și acum avem nouă pompieri angajați, dar ar fi trebuit să avem mult mai mulți. Erau niște restricții, plus monitorizări din partea ISU. Este o comisie Seveso care vine să te verifice și amenzile sunt uriașe”,


Bogdan Varasciuc, director general SC Modern Calor SA.

 

Seveso împinge rezervoarele spre dezafectare


Legislația Seveso are la bază două directive ale Consiliului Europei privind riscurile de accidente majore ale anumitor activități industriale și controlul riscurilor de accidente majore implicând substanțe periculoase.


Pe plan județean, Agenţia pentru Protecția Mediului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu sunt autoritățile responsabile cu punerea în aplicare a directivelor menționate.


”Păcura nu mai este un combustibil care să mai fie folosit pentru că este pretențioasă. Chiar și să îl ai doar de rezervă trebuie preîncălzit și ținut mereu în circuit, pe instalații, ca să îl poți folosi, iar costurile sunt uriașe. Înseamnă prin septembrie să începi să încălzești păcura și să o ții încălzită, altfel se solidifică”,


Bogdan Varasciuc, director general SC Modern Calor SA.

 

Parc fotovoltaic pe locul ”casei pentru păcură”


SC Modern Calor SA a fost mandată de precedentul Consiliu Local să dezafecteze cele patru rezervoare, care în acte aparțin Primăriei.


Compania municipalității a efectuat un studiu de piață și urmează să organizeze o licitație pentru desemnarea unei firme care să se ocupe atât de dărâmarea rezervoarelor, cât și de neutralizarea deșeurilor rezultate.


Dezafectarea se dorește a fi făcută în acest an deoarece pe locul actualelor capacități de stocare a păcurii Primăria Botoșani și SC Modern Calor SA vor să construiască un parc fotovoltaic cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

”Suntem de acord și susținem punerea la dispoziție a terenului de la Modern Calor pentru montarea acestor panouri care să genereze energie electrică astfel încât să diversificăm portofoliul de instrumente prin care Modern Calor produce energie electrică, ca produs principal al lor, iar în cogenerare energie termică. Linia pe care se poate aplica este PNRR”,


Cosmin Andrei, primar Botoșani.


Edilul șef a adăugat că parcul care se intenționează a fi amenajat în curtea SC Modern Calor SA va fi atât ca întindere, cât și ca putere instalată mult peste ceea ce administrațiile publice au construit în alte localități.


”Practic, este un proiect european care urmează toți pașii proiectelor europene, un pic accelerat față de finanțările clasice cu fonduri europene, dar totuși într-un orizont de timp care presupune proiectare, studii de fezabilitate, achiziție, montaj”,


Cosmin Andrei, primar Botoșani.

 

CET-ul, o istorie de 56 de ani


CET-ul a fost dat în folosință tocmai în 1966 ca parte integrantă a „Uzinelor Textile Moldova”, pentru care asigura energia termică sub formă de abur și energia electrică necesară procesului de producție, combustibilul utilizat în centrală fiind exclusiv gazul natural.


După 1978, când CET-ul a asigurat și agentul termic pentru populație, păcura a devenit combustibilul cel mai utilizat, gazul având o pondere redusă.


Autoritățile au luat în calcul la modul serios schimbarea combustibilului după ce în iarna 2002 – 2003 municipiul Botoșani a rămas fără căldură începând cu data de 3 ianuarie întrucât păcura din rezervoarele de la CET s-a terminat și nu s-a mai putut aduce alte cantități. S-a conceput un proiect european care s-a materializat în perioada 2008 – 2012.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL