Scade numărul refugiaților care intră în Botoșani, peste 500 de ucraineni au ajuns noaptea trecută în județ

La ora 8.00, în spațiile de cazare temporară amenajate pe raza județului Botoșani de către autorități erau cazate peste 473 de persoane sosite din Ucraina.

 

Angajații Ministerului Afacerilor Interne continuă misiunile de sprijin a cetățeniilor ucraineni.

 

În ultimele 24 ore, 158 de pompieri, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și ai Instituției Prefectului Județul Botoșani au desfășurat misiuni în sprijinul cetățenilor sosiți din zona de conflict, atât în punctele de trecere a frontierei de la Rădăuți Prut și Stânca, cât și în proximitatea acestora.

 

Prin toate acțiunile desfășurate, întind o mână de ajutor persoanelor sosite din Ucraina.

 

De aseară, de la ora 20.00, până astăzi dimineață, la ora 8.00, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut și Stânca au intrat în România 536 de cetățeni ucraineni și 60 de vehicule.

 

Situația este monitorizată și coordonată permanent, 24 din 24 de ore de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, care funcționează la nivelul Instituției Prefectului – Județul Botoșani.

 

Pentru orice fel de informații legate de cazarea cetățenilor ucraineni, donații, solicitări de sprijin, pot fi apelate non-stop următoarele numere de telefon : 0756.19.27.37, 0756.13.13.98 și 0756.05.55.91.

 

”Rugăm populația să se informeze doar din surse oficiale”, transmite Centrul Județean de Comunicare Botoșani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store