Se întoarce iarna: Meteorologii anunță ninsori, vijelii și vreme deosebit de rece

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare în urmă cu scurt timp.

 

Astfel, potrivit ANM, în intervalul 3 aprilie, ora 23.00 – 5 aprilie, ora 10.00, se vor înregistra cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, dar și vreme deosebit de rece.

 

Vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (4/5 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.

 

În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40...50 l/mp.

 

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55...65 km/h și pe arii restrânse 70...75 km/h.

 

Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitații mixte.