Scrisoare deschisă către ”Moș Portariuc” din partea unui botoșănean: Vreau să ies în stradă să scandez mincinosule și hoțule

După ce primarul Ovidiu Portariuc a fost amenințat recent de către un cetățean, pe rețeaua de socializare Facebook sub pretextul că  ”nu respectă drepturile tineretului social”, iată că edilul mai primește o lovitură din partea unui tânăr, locuitor al municipiului Botoșani.

 

Pe adresa redacției Botoșăneanul, tânărul a trimis o scrisoare deschisă adresată lui Ovidiu Portariuc reproșându-i faptul că nu s-a ținut de promisiunile făcute cu privire la locurile de muncă și de opt luni de când este în căutarea unui job, a strâns în suflet numai ură și dispreț față de acesta. Redăm mai jos integral mesajul tânărului:
Domnule Primar,
Mă numesc Gabriel
Lungu , sunt locuitor al orașului Botoșani, cetățean cu drept de vot în vârstă de  27 ani, tânăr și dornic de muncă. Nu am studii superioare deoarece nu mi-am permis din motive financiare, fiind nevoit să îmi căștig existenta de la o vârstă fragedă dar cu toate acestea v-am votat atunci când ați avut nevoie de votul meu. Ca mine sunt zeci, sute chiar și mii de tineri care au aceleași așteptări și anume să lucreze în Botoșani, să nu se gândească la ziua când trebuie să plece peste hotare, departe  de familii, printre străini. Domnule Portariuc, țin minte că în campania dumneavoastră ați promis 2.000 locuri de muncă, case, v-am "strâns" mâna atunci când "cutreierați" prin cartiere (după voturi) și v-am zis că am încredere, iar dumneavoastră mi-ați răspuns: "Mă voi ține de promisiuni".
[[banner]]
Aveam o mare bucurie, aveam pe cineva care credeam că ne înțelege și credeam că în sfârșit lucrurile se vor schimba în bine. ”Stimate” edil, oare cum s-ar simți copilul dvs. dacă ia-ți spune că Moș Crăciun este în drum spre el și că trebuie  să-l astepte cu poezia învățată, cum s-ar simți dacă nu ar mai ajunge?Vă spun eu, ar fi dezămagit, trist pentru că a crezut în vorbele spuse de dumnevoastră, cele care au fost aruncate fără rost dar cu un scop   domnule primar, în opt luni de când caut un loc de muncă stabil am strâns în mine numai dispreț și răutate,toate astea din cauza promisiunilor mincinoase și a ignoranței dvs. față de noi. Simt și vreau să ies în stradă sa scandez "mincinosule" și "hoțule", vreau să strig până îmi voi pierde vocea, să fiu în ”prima linie” și dacă mi-o voi pierde va striga familia și prietenii în locul meu. Acum în incheiere, cu un deosebit regret că v-am votat, totuși va doresc ”Sărbători Fericite”.

(Ș.V)
CITEȘTE:
 Amenințări pe Facebook la adresa lui Ovidiu Portariuc: Ai 20 de zile sa îți recunoști faptele