Scriitorul Mircea Platon le-a vorbit elevilor botoșăneni despre ”Educație și conștiință – repere culturale românești' - FOTO

Evenimentul s-a derulat în cadrul unui proiect național având drept obiectiv identificarea valorilor culturii românești așa cum sunt ele prezente ori, dimpotrivă,  lipsesc, în educația școlară azi.

 

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, Federația Asociațiilor de Elevi ( FAE), în parteneriat cu Asociația Elevilor din Județul Botoșani, a organizat la Botoșani conferința intitulată ”Educație și conștiință – repere culturale românești", avându-l ca invitat pe Mircea Platon, scriitor și redactor-șef al revistei ”Convorbiri literare", doctor în istorie al Universității de stat din Ohio. Evenimentul a fost găzduit de Colegiul Național ”A.T. Laurian" și s-a bucurat atât de prezența elevilor, cât și a cadrelor didactice.

 

Fin cunoscător al realităților culturale ce au caracterizat primele decenii de existență ale statului român modern, un adevărat redescoperitor al unor personalități ale culturii noastre lăsate în umbră (precum Alexandru Vlahuță sau Calistrat Hogaș), Mircea Platon a vorbit celor prezenți la eveniment despre importanța inestimabilă pe care a avut-o, în cea de-a jumătate a secolului al XIX-lea, implementarea unui sistem clasic de învățământ în formarea identității noastre naționale, element fundamental al viitorului stat național unitar român. Scriitorul a subliniat faptul că un astfel de model are marele merit de a crea o cultură generală, care înseamnă ”acele repere comune, acele repere pe care le avem cu toții. Cultură generală nu înseamnă să știi din toate câte puțin, înseamnă să știi din mai multe domenii niște lucruri solide, înseamnă acea cultură care este împărtășită de toți, acea cultură care stă până la urmă la baza identității noastre naționale".

Scriitorul a atras în continuare atenția că ”ceea ce se întâmplă în cultura aceasta post-modernă este nișarea, totul este cultură de nișă, subcultură. S-a distrus cultura generală. Este greu să mai pretindem că avem o identitate de români. [...] Acum este o proliferare de identități construite, de segmente de hiperrealitate, de identități false de consum. Practic,  am ajuns să ne identificăm prin ceea ce consumăm și lucrul acesta este foarte periculos. De ce? Pentru că tradiția nu costă nimic, e gratis. Consumul costă. Ca să consumi trebuie să ai, să investești, să cumperi. Din această identitate construită pe bază de consum, se naște și foarte marea nesiguranță a tinerilor, tot felul de complexe identitare, de statut social ș.a.m.d. Tradiția, care se sedimentase pe baza sistemului de învățământ clasic, se raporta la niște criterii stabile. Pentru că acesta este rolul sistemului de învățământ clasic, să îți ofere niște sisteme stabile".

 

Nicolae Săcrieru, președintele Federației Asociațiilor de Elevi, organizatoarea evenimentului, a arătat că aceasta a demarat un proiect național având drept obiectiv identificarea valorilor culturii românești așa cum sunt ele prezente ori, dimpotrivă,  lipsesc, în educația școlară azi.

   

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store