SCRIE SCRIITORUL : Stomatologii de la Putere

 

«Guvernul Ponta a ras fondurile pentru îngrijirile stomatologice. De ai probleme cu dantura, poţi răcni până ţi se usucă gura că nu te ia nimeni în seamă până nu scoţi paraua din buzunar. Sunt convins, premierul e conştient de tot ceea ce face»
guvern bani stomatologie
Cu toate că pe timpul campaniei electorale nu s-a vorbit în nici un fel despre... dantură, useliştii încep să ne caute la dinţi, nu c-ar vrea să ne afle vârsta, ci vor să ştie dacă mai avem canini, incisivi, molari şi premolari pentru încă patru ani. Intenţia lui Victoraş Ponta este ca la sfârşitul mandatului să dea raportul a ceea ce-a făcut pentru popor în faţa unui popor de ştirbi. Probabil că n-o face din răutate, intenţia lui este să se protejeze pe sine, fiind conştient ce-l aşteptă dacă mai guvernează ţara în halul ăsta. În ultimul timp e tot mai atent la ceea ce se întâmplă în jurul său, a trecut să-şi ţină colaboratorii la distanţă, pe Crin nu-l mai miroase aşa des, doar îl informează după ce ia unele măsuri, iar pe Motan îl ignoră cu desăvârşire. Cazul cu numirea Codruţei Kovesi deja a făcut valuri pe scena politică, a lăsat un damf urât mirositor în zona liberală, iar în rândul conservatorilor s-a lăsat o tăcere mormântală, doar câţiva bezmetici au mai avut curajul să lanseze un avertisment împotriva lui Victor Ponta: ”Dacă o puneţi pe Codruţa / varanul îşi taie… puţa”. Toată lumea aşteptă ca Dan Voiculescu să recurgă la acest gest disperat, să-şi reteze potenţa… politică, să demonstreze poporului cât de hotărât este în tot ceea ce gândesc apropiaţii săi.
Da, Guvernul Ponta a ras fondurile pentru îngrijirile stomatologice. De ai probleme cu dantura, poţi răcni până ţi se usucă gura că nu te ia nimeni în seamă până nu scoţi paraua din buzunar. Sunt convins, premierul e conştient de tot ceea ce face. La cât de votaţi au fost şi câte promisiuni au curs în timpul campanei electorale, useliştii îi vor hrăni pe românaşi numai cu pesmeţi muiaţi, să nu li se strice dinţişorii, iar rezerva de bani de la Ministerul Sănătăţii va fi folosită în scop umanitar pentru clientela lui Eugen Nicolaescu. Numai în felul acesta va creşte numărul baronilor şi baronaşilor care vor susţine viitoarele campanii electorale ale diverselor partide. În câţiva ani vom fi un popor de ştirbi, vom fonfăi cuvintele fără a mai fi înţeleşi, la fel cum fac şi astăzi unii dintre politicienii noştri când intră în dialog cu ai lor colegi europeni. Politicienii nu-s de plâns, îşi vor face implanturi de aur prin străinătate. Cât despre promisiunile electorale ce să mai zicem, vor fi materializate de guvernanţi când o să li se strepezească dinţii tuturor românilor. Un proverb românesc sună aşa: „când te dor dinţii, uiţi de foame”. Sunt convins, Victor Ponta, la cât de înţelept se dă, când a tăiat fondurile pentru stomatologi a luat seama şi de această vorbă strămoşească. La ce vremuri ne aşteaptă, nu-i de mirare. Însă, s-ar putea ca premierul să fi uitat un lucru: românul  cu proteză  poate muşca mai dur decât cel cu dantură de aur!
În încheiere voi spune câteva cuvinte despre perversiunile politicienilor de Botoşani. Parlamentarii liberali vor s-o pună de-un miting împotriva deciziei Guvernului Ponta de a tăia finanţarea pentru reabilitarea „drumului morţii” Botoşani-Suceava. S-a uitat un lucru, gestul premierului a fost cu aprobarea tacită a actualului ministru al Transporturilor, nimeni altul decât liberalul Relu Fenechiu - Transformator. Curat –murdar! Nu le doresc politicienilor decât să-i apuce durerea de dinţi ori de câte ori rostesc câte o minciună. Vom auzi numai vaite dinspre Parlament!
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 Botoşănenii nu-şi mai fac dinţii cu bani de la stat
VEZI ŞI:
 Tineretul PSD la ora de sănătate orală : Zâmbeşte frumos şi sănătos - FOTOGALERIE