Deţinut de la Penitenciar mort la Spitalul Mavromati

 

O persoană care se afla încarcerată la Penitenciarul Botoşani a murit sâmbătă la Spitalul Judeţean Mavromati după ce fusese internat cu două zile înainte. Bărbatul avusese un accident vascular în unitatea de detenţie şi fusese transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost sesizat sâmbătă, 27 aprilie 2013 în jurul orei 10:00 cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, ora 4:15 , în Spitalul Judeţean „Mavromati” Botoşani, a decedat numitul Istrate Stan, fiul lui Neagu şi Maria, născut la data de 23 martie 1954.
Acesta avea calitatea de persoană privată de libertate şi, începând cu data de 8 ianuarie 2013, a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani, în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de Codul Penal, respectiv abuz de încredere, infracţiuni contra demnităţii. Sus-numitul a fost internat la data de 25 aprilie 2013, fiind diagnosticat cu „accident vascular cerebral”. Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul, în cauză a fost dispusă efectuarea necropsiei, urmând a fi solicitate documentele medicale atât de la Spitalul Judeţean „Mavromati” Botoşani, cât şi de la Penitenciarul Botoşani.
CITEŞTE:
 Deţinuţi de la Penitenciar duşi la Uvertura Mall – AFLĂ de ce