Mulţi îşi mai aduc aminte că-n timpul comunismului cea mai ieftină şi vehiculată meserie era cea de patriot, dacă doreai să te dai bine cu şefii de îndată afişai o  morgă de patriot, închinai două-trei fraze pompoase sau vreo odă conducătorului iubit şi erai de îndată etichetat drept bun român, în schimb, dacă te împingea păcatul să ai vreo părere personală despre ceea ce se întâmplă în jurul tău, erai privit ca trădător de neam şi ţară şi catalogat ca antiromân. Mulţi dintre patrioţii noştri de serviciu nu erau decât nişte falsificatori de istorie şi nişte slugoi ai internaţionalismului comunist, pentru ei a fi patriot era să te supui orbeşte unei ideologii criminale, să fii lipsit de personalitate, să fii aliniat mental, fără nici un impuls original, la „tezele de partid şi de stat”.
Şi după ’90 patriotismul a fost luat la trântă de oamenii politici, aceştia aruncându-l în cele mai derizorii ipostaze. Tot cei cu experienţă „pupincuristă” au profitat cel mai mult de el. Cred că vă este încă vie în memorie imaginea cu bolşevicul de Ion Iliescu mulţumindu-le minerilor pentru „patriotismul de care au dat dovadă”  după ce-i căsăpiseră pe bucureşteni. Ce să mai vorbim de Corneliu Vadim Tudor care s-a angajat cu trup şi suflet în blasfemierea noţiunii de patriot, individul şi-a permis să facă un pretext de gâlceavă din ideea de românism, să-i atace pe cei care nu corespundeau „standardelor” sale de gândire privind patriotismul. Să nu uităm că-n toate demersurile paranoide liderului Partidului „România Mare” a fost suţinut de foarte mulţi aşa zişi români autentici, dar care, după ce Uniunea Europeană le-a dat liber în lume, în câteva luni au uitat limba română, chiar şi ţara de origine. În cei peste 20 de ani de democraţie, prin Parlamentul României s-au perindat tot felul de hahalere care şi-au umplut teşchrelele în numele patriotismului.
Mai zilele trecute reprezentantul guvernului în teritoriu s-a simţit deranjat de şefii unor instituţii publice care nu respectă însemnele naţionale. Mi se pare un lucru de bun simţ să respecţi simbolurile naţionale la fel cum mi se pare normal să-i respecţi pe cei care promovează românismul în diferite forme; un scriitor precum Mircea Cărtărescu, a cărui operă e tradusă în peste 20 de limbi, este mai patriot decât şleahtca de guguştiuci a lui Vadim. De cele mai multe ori pentru unii şefi de instituţii astfel de gesturi îmbracă o tentă fastidioasă. Şi apoi, dl. prefect  ar fi la fel de patriot dacă n-ar mai promova şi susţine tot felul de analfabeţi şi sfertodocţi în funcţii de conducere,  chiar dacă aceşti indivizi stau drepţi în faţa lui şi respectă cu umilinţă insemnele naţionale. A fi patriot înseamnă în primul rând a fi  un bun profesionist,  şi apoi, să nu uităm că inima patriotului bate în limba maternă.
Lucian ALECSA