SCRIE SCRIITORUL : Micro – Parlamente familiale

Ştiu familii în Botoşani care se constituie în micro Parlamente, fiecare membru îmbrăţişând convingeri politice diferite. Îmi închipui ce se întâmplă când la putere este soţia, atunci asistăm la o situaţie matriarhală, soţul fiind obligat să facă genuflexiuni ori de câte ori îşi doreşte consoarta, iar copiii fiind  obligaţi să tacă mâlc şi când dreptatea e de partea lor.

 

La micile lor spectacole pot asista şi vecinii, ca societate civilă,  pentru a lua pulsul acţiunilor contondente şi a-i încuraja pe…perdanţi. Se spune că familia Epuraş  din comuna „Mihai Eminescu” ar fi  brevetat această politică tentacularo - spectrală. Când capul familiei, bossul Gelu, era la PNL, doamna lui, Mariana,  flutura cu mândrie portocaliul steag al  PDL-ului, iar fata se dădea în vânt după Dan Voiculescu, pe când ginerele defila naţionalist precum Vadim. Bineînţeles, lucrurile nu sunt bătute în cuie, şi aici se lucrează pe mandate, membrii îşi pot schimba partidele precum lenjeria intimă. De aceea, oricâte regimuri s-au succedat pe la Botoşani, membrii familiei Epuraş n-au simţit opoziţia, iar Gheorghe Epuraş a picat de fiecare dată tot în picioare. Acum ridică vreo 15 milioane de parai pe lună, ca membru în Consiliul de Administraţie la S. C „Nova Apa Serv” S.R. L Botoşani. Exemplele pot continua.
 Achiței provocare la Guvernul PSD-ist cu bani pentru pagubele din județ
Şi la Botoşani, ca în majoritatea localităţilor din ţară, s-a găsit soluţia reîntregirii USL-ului. Numai că la noi e o găselniţă bleagă, ridicolă, cu puţine şanse de supravieţuire. Din păcate, această anomalie politică a fost oploşită într-o familie onorabilă. Organizaţia Partidului Liberal Reformator, condus la nivel naţional de Călin Popescu Tăriceanu, e un fel de avorton, un partid degenerat chiar din ziua când a făcut ochi. Cel care a fost trimis la Bucureşti să doarmă la primul  Congres PLR a fost „feciorelnicul pensionar” Alexandru Zarug, care, în viaţa lui n-a făcut politică. Poate prin somn să fi avut ceva defulări politice personale, dar sunt convins că vocea doamnei Manuela i le-a topit de cum au mijit. E drept, domnul Alexandru Zarug a mai fost trambulinizat în câteva funcţii de conducere, dar meritul îi aparţine tot soţioarei lui dragi.   Nu ştiu dacă scenariul cu desemnarea sa pentru preluarea frâielor acestui nou partid e făcut în familie sau în laboratorul organizaţiei PSD, dar asta nu mai contează, oricum e produsul unui infantilism urâcios şi sadic. Nu-ţi poţi bate joc de un pensionar, care până la această vârstă nu s-a lăsat decât condus, să-l pui să ia satele judeţului la picior şi să facă tot felul de filiale şi, pe deasupra,  să strângă şi mii de semnături pentru candidatura unui liberal ratat la preşedinţia României.
 Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu născut și la Botoșani, cu președinte soț de patroană și scop de refacere a USL
Un alt „trecut imperfect” ce se vrea  prezent în formaţiunea liberalului de roşu, Călin Popescu Tăriceanu,  e  …Eram. Şi mai cum? A, da, Romică! Ce-i cu politica asta, când omul calcă pe treptele senectuţii vine drăcuşorul şi-l aruncă din nou în faţă, doar aşa pentru a-l compromite. Domn Romică s-a topit singur şi-n căutări, e un cărbune stins dosit sub spuza nimicului, nu mai arde de-ar  sufla şi crivăţul asupra lui. Şi parcă nu-i este de ajuns că a călcat împleticit în politică, îl mai trage şi pe al său fecior pe derdeluşul sticlos. Deja Ovidiu Eram ne vorbeşte despre tot felul de „chestii”. O fi ştiind el ceva, poate că noua formaţiune e construită pe o structură de …chestii. Ridicol.
Lucian ALECSA
CITEȘTE:
 Orașul Săveni sau Martiniuc Land, oameni folosiți drept ”sclavi” de-un patron ținut la piept de primar - DOCUMENT