SCRIE SCRIITORUL : Masochism politic ancestral

 

Ce-i şi cu politica noastră dâmboviţeană, e plină de tot felul de specimene:  de prooroci şi escroci, de oieri şi şomeri, de măcelari şi golani, de trubaduri şi de duri, de nebuni şi de taciturni. În sprijinul acestei aserţiuni pot veni cu zeci de exemple, dar mă voi opri  doar la câteva din judeţ: oierul parlamentar vă este arhicunoscut,  taciturnul se regăseşte în persoana d-lui Macaleţi, acesta şi când vorbeşte spui că tace, avem şi doi golani de Darabani,  dar şi un şarpe cu ochelari de Flămânzi.  De-i bine sau rău numai Dumnezeu ştie, se spune că orice segment de populaţie trebuie reprezentat în Parlament, aşa e în democraţie, dar poate că înainte de a le atribui acestor „unicate”  statutul de politician ar trebui triaţi şi despovăraţi de năravurile civile. Pe undeva, fiecare popor are politicienii pe care-i merită, aşa că e bine să tragem cu ochiul cât mai des şi spre cei care îi ajută să ajungă în prima linie. Un lucru e cert, e foarte greu de luat pulsul „poftelor” noastre balcanice, uneori eşti tentat să crezi că nici după două milenii nu prea ştim cine suntem şi ce hram purtăm în Europa.
Luni preşedintele Traian Băsescu a reconfirmat la AP NATO susţinerea ţării noastre pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova şi retragerea trupelor ruseşti din Transnistria. Nici bine nu termină discursul că vreo doi politicieni din opoziţie dirijaţi de corul pisoiaşilor lui Voiculescu au şi trecut să-l facă iresponsabil  acuzându-l de lipsă de respect pentru vecinii de la răsărit, punându-i în cârcă tot felul de vorbe veninoase pe care le-ar fi adresat ruşilor în decursul celor două mandate. Poate că uneori pe Traian Băsescu l-a luat gura pe dinainte uitând de diplomaţie, dar cele spuse de domnia sa mai tot timpul au avut şi acoperire istorică. După opinia acestor „experţi pe politică externă” românilor le-ar sta cel mai bine ori cocoşaţi ori îngenunchiaţi, cică aşa am fi predestinaţi şi că orice încercare de verticalizare a coloanei se poate lăsa cu fracturi… existenţiale. Stau şi mă întreb cum ar fi reacţionat aceşti ştiutori de istorie dacă preşedintele Traian Băsescu i-ar fi invitat pe ruşi să cucerească de îndată Transnistria, iar pe moldovenii din partea cealaltă a Nistrului să-i trimită în Siberia, aşa , ca învăţătură de minte.
Cine nu-şi aduce aminte de „diplomaţia roşie” din  90’ a d-lui Ion Iliescu care a recunoscut fără nici cea mai mică mustrare de conştiinţă independenţa Republicii Moldova, de parcă aceasta n-ar fi fost un teritoriu pur românesc. Înclin să cred că ne merităm soarta din plin, de asemenea am convingerea că suferim de-un masochism politic ancestral.
Lucian ALECSA