Poliţia Locală funcţionează la Darabani din data de 1 februarie 2011, dar numai pe hârtie. Această structură fără personalitate juridică s-a format prin reorganizarea Poliţiei Comunitare din localitate, în cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Conform Dărăbăneni.ro, noua Poliţie Locală cuprinde patru compartimente: ordine şi linişte publică, paza bunurilor şi circulaţia pe drumurile publice; disciplina în construcţii, afişajul stradal şi evidenţa persoanelor; protecţia mediului şi activitatea comercială şi relaţii cu publicul, registratură. După preluarea posturilor şi personalului din cadrul Poliţiei Comunitare Darabani şi adăugarea unui post responsabil cu protecţia mediului au rezultat 13 posturi în cadrul Poliţiei Locale, dintre care două sunt vacante. Şeful serviciului este Marius Petru Aroşoaie.
Edilul zice că a ajuns la ministrul Oprea pentru uniforme
Poliţiştii locali şi personalul contractual care fac parte din acest serviciu vor purta uniformă de serviciu specifică locului, iar autovehiculele folosite pe timpul activităţilor de serviciu trebuie să fie inscripţionate cu „POLIŢIA LOCALĂ DARABANI”. De asemenea, poliţiştii locali vor avea în dotare arme şi muniţie specifică. „În urma unor discuţii cu cineva de la Botoşani am ajuns până la Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, şi este posibil să primim nişte echipamente de la Aviaţie de culoare bleumarin” a spus primarul Ghiorghi Burlacu în ultima şedinţă a Consiliului Local, moment în care aleşii locali s-au amuzat copios. Burlacu a precizat că a recurs la această soluţie pentru a face economie la bugetul local.