SCRIE SCRIITORUL despre taxe majorate pe nesimţite : Epistolă către popor

 

«Dl ministru al Sănătăţii, Vasile Cepoi, botoşănean prin origine şi traseist prin convingere, a declarat, bineînţeles, fără să roşească, că impozitarea berii e doar începutul, „pentru creşterea veniturilor la Sănătate se impun câteva măsuri ce vor fi luate cât de curând: impozitarea tuturor pensiilor, majorarea contribuţie pentru sănătate la 12% de la 5,5 , iar la PFA şi a celor cu drepturi de autor  de la 5,2% la 10,7%.” Ei, asta da lovitură sub centură!»

Dragi români, fiţi liniştiţi, Guvernul Ponta lucrează din greu pentru sănătatea dumneavoastră. După o lungă noapte de înfometare pe băncile opoziţiei, ce-a ţinut nu mai puţin de 8 ani, timp în care şi-au consumat toată muniţia „onirică” visând doar cai verzi pe pereţi, copiii de suflet ai matusalemicului Ilici, odată ajunşi la putere, s-au gândit să vă însănătoşească brusc, aşa cum v-au tot promis. E drept, acum par cam adormiţi, dar odată ce vor face ochi veţi avea parte numai de minuni, se sacrifică pentru binele dumneavoastră. Ştiu, aşteptările vă sunt mari, la nivelul promisiunilor ce v-au fost făcute, deocamdată nu disperaţi, bieţii guvernanţi sunt încă într-o stare de post-somnolenţă, nu prea înţeleg ce li s-o fi întâmplat, de ce tocmai Băse a fost cel ce i-a trezit din visul euforic oferindu-le osul. Nici o problemă, cu timpul îşi vor reveni. Primul care a dat cu creştetul de pragul de sus e chiar Victoraş Ponta, i-a şi apărut primul cucui pe conştiinţă, e convins că socotelile de pe băncile opoziţiei nu coincid cu cele de la guvernare, a început să se bâlbâie ca un preşcolar. E panicat, nu prea ştie cum să reacţioneze şi să-şi mascheze infantilismul, a început să transfere promisiunile pe anul 2013. Ciudat , a şi uitat că după alegeri din toamnă i se termină mandatul, încearcă din răsputeri să zburătăcească cioara din par pentru a ne sustrage atenţia de la realitate. Cât despre salariile bugetarilor, deja a comis-o, a înjumătăţit procentul pe care-l promisese Mihai Răzvan Ungureanu, l-a adus doar la 8% fără nici un fel de regrete, nici o grimasă nu i-a haşurat fruntea… lată, de oltean orgolios.
Totuşi, guvernanţii noştri gândesc serios la sănătatea dumneavoastră, cu tot dinadinsul vor să vă scape de vicii. Considerând berea un produs foarte toxic pentru organism, ştiind şi faptul că în plină vară se consumă din belşug, s-au gândit să-i pună o mică taxă, nu de alta, cică pentru a avea halba un guler mai deocheat. Nu vă gândiţi, aceasta e prima măsură, ne paşte şi altele, cu mult mai… social-democrate şi nicidecum inventate. De exemplu, zilele trecute dl ministru al Sănătăţii, Vasile Cepoi, botoşănean prin origine şi traseist prin convingere, a declarat, bineînţeles,  fără să roşească, că impozitarea berii e doar începutul, „pentru creşterea veniturilor la Sănătate se impun câteva măsuri ce vor fi luate cât de curând:  impozitarea tuturor pensiilor, majorarea contribuţie pentru sănătate la 12% de la 5,5 , iar la PFA şi a celor cu drepturi de autor  de la 5,2%  la 10,7%.” Ei, asta da lovitură sub centură!
Dragi români, acesta-i Guvernul pe care l-aţi aşteptat, laptele şi mierea de care tot vorbeau „ ponţii, antoneştii, ţurcanii şi portariucii” pe când erau în opoziţie brusc s-au transformat într-o peltea de vorbe goale urât mirositoare. Victor Ponta e cu mult mai nesimţit decât credeam, nu numai c-o tot dă cotită când este întrebat de promisiunile lansate pe când se dădea băiat de-al Oltului, cu muşchii ca oţelul, acum încearcă din răsputeri să-şi ajute idolul, pe Adişor Năstase, nepotul celebrei mătuşi Tamara, să-l scape de pârnaie. Unde mai pui că intenţionează, apelând la tot felul de nişe legislative, să devină apărătorul din oficiu al „băieţilor deştepţi”, cei care parazitează singurele resurse naturale care au rămas încă nefurate în România.
Dragi români, nu vă îmbătaţi cu apă rece, chiar dacă e singura băutură netaxată în România, Guvernul Ponta veghează la buna desfăşurare a alegerilor dorindu-vă o viaţă… sănătoasă, plină de împliniri ( pardon!, taxe) măreţe.
Atenţie, nu vă îmbătaţi cu apă chioară şi cu vorbe de clacă!
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 Egner, obligat de asociaţia de proprietari să plătească taxă pentru căţel
 SCRIE SCRIITORUL : Un Guvern de plagiatori