La noi minciuna dospeşte mai uşor, arşiţa guşii e mai mare, poporul e mai flămând, Moldova este oglinda contrariilor, extremele nu mai lasă loc „mijlocaşilor” să se dezvolte, aici singurul concurs care, în ultimii 25 de an, a căpătat continuitatea este „Cine-i mai credul?”. Botoşaniul a dat cele mai mari valori spirituale ale ţării, şi uite, premierul României, simbolul social-democraţiei mioritice, ne-a vizitat de curând pentru a ne demonstra cum se schilodeşte limba română în propriul ei leagăn printr-un simplu dezacord dintre subiect şi predicat. Unde mai pui că apoi cu seninătate a aruncat şi praf în ochii naivilor, folosindu-se de câteva minciuni pufoase, însiropate cu ironii de Dâmboviţa. Tot acest spectacol a fost intens aplaudat de pesediştii de serviciu,  care la rândul lor sfârâie în uleiul încins şi rânced al promisiunilor. În rândul doi s-au aflat naivii, pentru care faptul că premierul le-a zâmbit în colţul gurii, le-a creat un sentiment de desăvârşită mulţumire, chiar dacă maţele pentru următorii ani o să le chiorăie şi mai tare. Cu toate astea, atenţia lor va fi în continuare îndreptată spre câinii cu colaci-n coadă. Când obosesc, vor intra din nou într-o pauză de gândire ce va coincide cu următoarea campanie electorală.
CITEŞTE ŞI:
Ponta a deşărtat agramatical sacul cu promisiuni la cabană: Botoşaniul să nu mai fie izolaţi
Pişcoturile de Botoşani sunt umflate şi diverse. Să începem cu pufosul de Andrei Dolineaschi, e dintr-un aluat dospit în covata lui Miky Şpagă, pudrat cu cele mai exotice arome, e plin de aere, se crede un fel de cozonac de Dorohoi umplut cu rahat de… Buhai. Produsul ăsta de panificaţie… politică nu-şi mai respectă falangele care l-au frământat ajutându-l să fie aşa umflat, vede în electorat un simplu cuptor electric, conectat la priză doar pe timpul campaniilor electorale. Şi uite aşa, din reciclare în reciclare, adică din patru în patru ani, cuptorul nostru a tot copt asemenea pişcoturi alterate încă din plămadă. În aceeaşi bucătărie, pe aceeaşi farfurie politică,  e şi …”pişcoata” Doiniţa. Chiar dacă, la prima vedere, pare mai fragedă, e din acelaşi aluat: e  pufoasă, alungită,  emană cam aceleaşi minciuni. Când simte că nu au efectul scontat, le preia şi pe ale altora, are o plăcere deosebită să le amplifice pe ale mitomanului şef. Înainte de a le da spre îngurgitare naivilor, le trece prin zahăr vanilat şi nucă de cocos, să pară credibile şi apetisante. Un pişcot model, cu amprentă de Caicană, este primăraşul Ovidiu. Un aluat dospit şi frământat zi de zi în bucătăria lui Mihai Tincu nu poate fi decât plin de aere şi mirosuri ciudate, greu identificabile.
CITEŞTE ŞI:
 Finul lui Portariuc de pe Aleea Limbilor Dulci
Despre pişcoturile din opoziţie mă voi opri doar la produsul liberal, Florin Ţurcanu. Produsele portocalii sunt uscate şi deja casante, nici muştele nu le mai iau în seamă. Florin Ţurcanu e un pişcot – gogoaşă, o malformaţie de patiserie, din aia fără de formă şi fără de fond. E umplut cu de toate, lipsit de  gust şi miros, însumând cel mai agresiv paradox politic. La prima vedere nu pare a fi dospit, cu toate astea e pufos pentru cei cu bani, rumen pentru propriile buzunare şi pulbere pentru restul botoşănenilor. Drojdia lui de zi cu zi, adică soţioara – deputat, îl umflă şi-l dezumflă după cum are chef. Deocamdată îl ţine la loc de cinste într-o farfurioară de porţelan pe masa din sufragerie, nu ştiu ce va face cu el când îi va trece termenul de garanţie. Numărătoare inversă a început, peste doi ani s-ar putea alege praful de liberalismul de Suliţa.
Lucian ALECSA