SCRIE SCRIITORUL despre edilul migrator: La troaca plină şi scroafa-i gospodină

A trecut o săptămâna de la duminica roşie şi partidele de dreapta încă nu s-au dezmeticit bine, orgoliile nu s-au potolit, doar Crin s-a ofilit. Ei bine, alegerile, indiferent că-s locale, generale sau europarlamentare au cam aceleaşi tip de desfăşurare.

 

Sunt câteva scene irefutabile şi repetitive: opoziţia îi acuză pe cei de la putere de tot felul de jocuri de culise, se aruncă în eter cu tot felul de picanterii despre viaţa intimă a candidaţilor şi a liderilor formaţiunilor implicate în cursă şi, nu în ultimul rând, toate discursurile, indiferent de cine sunt rostite, capătă nuanţe vulgare, fiind împănate cu tot felul de minciuni şi promisiuni. Şi la europarlamentarele de acum câteva zile aceste constante au fost cât se poate de evidente. Cine a mers pe minciună, vulgaritate şi golăneală a avut câştig de cauză. Şi cum Guvernul Ponta trebuia să-şi lase amprenta pe aceste alegeri, Biroul Electoral Central a găsit câteva „subtilităţi” prin care să-i favorizeze pe  cei de la pupitrul Palatului Victoria. Vorba aia: şi la fotbal arbitrii dau un 5% gazdelor. Găselniţa, care la prima vedere pare inofensivă, s-a dovedit extrem de eficientă pentru preşedinţii de secţii, numiţi de Guvern, şi pentru liderii cu sânge rece, adică pentru viperele politice. Dându-se drumul la votul pe liste speciale s-a legiferat cărăuşia electorală şi chiar votul multiplu. Privind acest aspect vom veni cu câteva poze concrete.
La Botoşani, ca-n toată ţara, USD-ul şi-a făcut treaba. E drept, nu chiar pe de-ntregul, intenţia liderilor acestei năstruşnice alianţe a fost să obţină peste 42% , asta pentru a putea haiduci liniştiţi ţara până la alegerile prezidenţiale. N-a fost să fie, cu toate că pitbullii din teritoriu s-au agitat, au muşcat, au lătrat, au furat, mai-măi să turbeze. Unde mai pui că adus în ograda lor şi câteva javre străine, care până mai ieri slujeau la alte gospodării. Dar aşa-i cu maidanezii politici, se iau după miros, unde simt că se pune de-o masă copioasă, hop şi ei. Iar după ce se înfruptă bine, aproape că le crapă burdihanele, se ling pe bot şi-o taie spre alt ocol. Scena politică botoşăneană e plină de astfel de jigodii.
CITEŞTE ŞI:
 Macaleți la vot, soția îmbrăcată în roșu: Mă trec emoțiile atunci când votez – GALERIE FOTO
Cât priveşte golăneala de la urne, vă voi prezenta o scenă decupată în duminica votului din peisajul săvinean. Dirijorul alegerilor din acest târg s-a gândit c-ar fi bine să obţină un scor record, să-i impresioneze pe noii săi colegi de partid, pe social-democraţi, pentru ca la viitoarele alegeri să prindă un loc la masa bogaţilor. În acelaşi timp şi-a dorit să-i  aplice un croşeu sub centură şi fostului său coleg de partid, Florin Ţurcanu. Pe când liniştea se aşternuse peste urbea Săveni, asta întâmplându-se pe la orele 14, iar urnele erau flămânde după nişte voturi, dl Relu a adus un grup de haidamaci, toţi tatuaţi şi bine dotaţi fizic, indicându-le secţiile unde să-şi exercite datoria cetăţenească. Pot fi regăsiţi pe listele suplimentare. Conform indicaţiilor preţioase ale Guvernului aceste liste n-au putut fi consultate de membrii din secţie, din motive de… securitate pesedistă. Nu ştiu de ce dl edil s-a pretat la aşa ceva, oricum, PSD-ul  câştiga şi fără ajutorul lui. În popor circulă o vorbă: „la troaca plină şi scroafa-i gospodină!” 
CITEŞTE ŞI:
 Liberalii, la prima ieşire de după euroalegeri: Soldăţeii d-lui Tîrzioru
Cât despre celelalte partide puţine sunt de spus. Pedeliştii s-au mulţumit să-şi resusciteze amintirile, iar „paraşutiştii” Elenei Udrea au aterizat unde nu trebuia, pe un teren minat, de aici şi amatorismul… performanţei lor. Intelectualii lui MRU s-au dat docţi şi-au fost priviţi ca nişte tonţi. În România a fi un pic mai isteţ decât media, e un handicap. Au succes cei de teapa lui Relu Tîrzioru, a sfertodoctului conservator de Răchiţi, Gheorghe Iacob, sau a lui Ştefan Cojocaru, eternul ales de Dimăcheni, singura comună din judeţ fără  un metru de asfalt. Odată cu ruperea de PSD, în tabăra liberală atmosfera a fost una  extrem de tensionată, în afara familiei Ţurcanu care s-a implicat cu trup şi suflet în obţinerea unui rezultat onorabil, ceilalţi liberali de vârf s-au mulţumit cu cârcoteli, gândurile fiindu-le conectate la ciolan. Aşteptăm ca alegerile din toamnă – iarnă să câştige în interes, iar prezenţa la vot să fie mai mare.
Lucian ALECSA