SCRIE SCRIITORUL despre „amantul fatal” : De la Heraclit la Ţurcanu via Crin

 

«Până la final tot cei din presă l-au scos din starea de depresie pe dl preşedinte Florin Ţurcanu întrebându-l despre femeile din viaţa lui. Cu tot inconfortul lăuntric răspunsul a venit prompt: „Am avut amante până am divorţat, destule, fără număr"»
amantul fatal de la Botosani
Nu-i aşa? Cam ciudată apropiere. Filosoful grec Heraclit spunea că nu te poţi scălda de două ori în apele aceluiaşi râu. Vin şi spun că-n politică nu poţi câştiga de două ori alegerile folosindu-te de acelaşi slogan. Lucru confirmat până şi de politica noastră dâmboviţeană. Nu de alta, la noi, de cele mai multe ori, e ca la nimeni, în orice moment putem fi o excepţie. Nici Ion Iliescu şi nici Corneliu Vadim Tudor nu şi-au putut ţine aproape prea mult admiratorii când au repetat aceleaşi vorbe şi expresii amăgitoare. Dacă bolşevicul Ilici ne-a sensibilizat pe la începutul anilor ’90 indicându-i pe românii veniţi de peste mări şi ţări drept duşmani de clasă, înfierându-i cu mânie de activist comunist pentru tot haosul din ţară, Corneliu Vadim Tudor a apelat la sloganuri antisemite şi antimaghiare ambalându-le într-un limbaj abject, foarte drag prostimii. La fel i se putea întâmpla şi lui Traian Băsescu, numai că matelotul a ştiut să-şi schimbe strategia din mers. La alegerile din toamna lui 2009 nu s-a mai dat mare preşedinte – jucător, fiind convins că poate fi scos pe tuşă, aşa că a simulat o accidentare, s-a dat lovit, iar televiziunile lui Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu i-au căzut în plasă victimizându-l şi cântându-i prohodul prin vocile lui Mircea Geoană şi ale altor fraieri. Poporul milos, i-a mai acordat o şansă.
Mă uit cu surprindere la cei doi haiduci politici de astăzi: Crin Antonescu şi Victor Ponta şi, zău, mă mir de naivitatea lor. Vor cu tot dinadinsul ca pe timpul campaniei pentru prezidenţiale de la anul să reactiveze sloganului cu care au păcălit poporul în iarna anului trecut: „Jos Băsescu!”. Mă aşteptam ca minţile celor doi la pachet să născocească altceva, să dea dovadă de creativitate şi să comită un alt slogan. Apropo de Crin Antonescu. Mai zilele trecute un liberal mi-a pus o întrebare de zece puncte: „Care-i deosebirea dintre un urs şi Crin? Ei bine, cu sinceritate spun că nu am ştiut răspunsul. Tot amicul mi-a venit în ajutor: ursul hibernează doar iarnă, pe când Crin al nostru atât iarna cât şi vara”.
CITEŞTE ŞI:
 Povestea Florin & Roxana în presa centrală, Ţurcanu: Va câştiga un nou mandat
Fac o retragere în judeţ spre a consemna un eveniment care a marcat săptămâna care tocmai s-a încheiat. Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, şi-a sărbătorit împlinirea frumoasei vârstei de 41 de ani în stil de „mult iubit conducător”. Cum era de aşteptat, s-a lăsat cu mare chef mare. Pensiunea „Andreea” de la Stăuceni a fost neîncăpătoare pentru sumedenia de vip-uri şi vip-uleţe, patroni şi patronaşi, directori şi directoraşi, politicieni de toate culorile şi d-ne din înalta societate. Mâncare şi băutură pe îndestulate. N-a lipsit nici partea folclorică. Cu toate astea sărbătoritul a fost tot timpul posomorât, probabil cu gândul la cei mulţi din mediul rural, care şi de această dată au rămas în afara mesei cu bucate, salivând cu gândul la promisiunile îngurgitate pe nemestecate anul trecut pe timpul campaniei electorale. În încercare de a-i consola, îi îndemn să nu dispere, peste vreo trei anişori vor fi serviţi cu acelaşi fel de gogoşi, poate cu ceva mai mult rahat. Deh, aşa-i la noi, când ţara arde, lumea bună şi îmbuibaţii se distrează până la loc comanda! Această expresie aparţine unui bătrânel ce trecuse pe la CJ cu o problemă personală.
Până la final tot cei din presă l-au scos din starea de depresie pe dl preşedinte Florin Ţurcanu întrebându-l despre femeile din viaţa lui. Cu tot inconfortul lăuntric răspunsul a venit prompt: „Am avut amante până am divorţat, destule, fără număr (…) o amantă este mai greu de întreţinut decât cinci femei”. În acest mod şi-a deconspirat bărbăţia. Dar alt aspect e şocant, după spusele domniei sale amantele n-ar fi femei, cine ştie ce vietăţi bipede or fi şi noi le considerăm demne de toată consideraţia bărbaţilor. Aşteptăm lămuri de la însuşi „amantul fatal”, nimeni altul decât preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
FAZA ZILEI: Ţurcanu şi amantele: Am avut… fără număr